Tricouri de epocă ale “U” Cluj, scoase la licitaţie într-un program pentru comunitate

Tricouri de epocă ale “U” Cluj, scoase la licitaţie într-un program pentru comunitate
Clubul “U” Cluj a semnat ieri un parteneriat cu Fundaţia Comunitară Clujeană, prin care îşi propune să creeze un fond de ajutorare pentru tinerii sportivi, dar şi pentru foştii fotbalişti ajunşi într-o situaţie materială precară.

Prima acţiune din cadrul proiectului va fi scoaterea la licitaţie a 12 tricouri replică după cele folosite de echipa din 1920, banii urmând să intre în respectivul fond. Unul dintre ele este cel purtat de Cristian Pojar şi are pe spate numărul 3. "Clujul stă foarte bine la capitolul asociativitate, iar «U» Cluj are peste 90 de ani de existenţă şi un rol bine definit în societate. Acest parteneriat va fi împărţit pe două direcţii, unul de stimulare a tinerilor de a face sport şi altul de susţinere a veteranilor. Există posibilitatea ca pe viitor un procent din bilete să fie redirecţionat spre acest fond", a spus Călin Hinţea, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului. Tricourile vor fi scoase la licitaţie la un preţ de pornire de 500 de lei, pe site-ul upentrucluj.ro, urmând ca procesul de licitaţie să se încheie pe 31 octombrie.

Atacantul Claudiu Niculescu a oferit primul tricou "vintage" pentru licitaţie, fiind cel purtat de el în seara de miercuri la inaugurarea Cluj Arena. "E un tricou special, care mi-a devenit foarte drag, dar mă voi despărţi de el cu mare plăcere, fiind pentru o cauză nobilă. A fost o seară extraordinară şi vreau să mă credeţi că am fost foarte impresioant de aceşti suporteri cu care am o relaţie foarte specială. Din păcate, nu am fost concentraţi sută la sută la meciul cu Kuban, dar ne vom revanşa în jocul cu FC Braşov", a spus Niculescu.

 

 

Comenteaza