Transferurile lui Hoban şi Cristescu, “prioritate zero” la Universitatea

Transferurile lui Hoban şi Cristescu, “prioritate zero” la Universitatea
Universitatea a lăsat achiziţiile în stand-by până când se vor rezolva venirile celor doi mijlocaşi. Pentru a-i avea încă de acum la pregătiri, “studenţii” trebuie să scoată 300.000 de euro din buzunar.

Universitatea a pus "stop" transferurilor pentru moment. Oficialii "Şepcilor roşii" negociază intens cu cei de la FC Braşov şi Gaz Metan Mediaş pentru a-i avea încă de pe acum la dispoziţie pe Marian Cristescu, respectiv Ovidiu Hoban. "Cei doi sunt prioritate zero", a anunţat Florian Walter, finanţatorul clubului.

Marian Cristescu şi Ovidiu Hoban au semnat cu Universitatea Cluj, dar nu pot îmbrăca tricoul alb-negru decât în vară. Pentru a-i avea la dispoziţie încă de pe acum, conducerea "Şepcilor roşii" trebuie să se înţeleagă la preţ cu cei de la Gaz Metan Mediaş, respectiv FC Braşov. Pentru Cristescu, gruparea de sub Tâmpa solicită 100.000 de euro, în timp ce Hoban i-ar costa pe clujeni aproape dublu. Florian Walter a declarat pentru ZIUA de CLUJ că negociază intens pentru ca Hoban şi Cristescu să evolueze pentru "U" încă de pe acum. "Cei doi sunt prioritate zero. Nu putem vorbi despre alte transferuri până când nu ştim ceva sigur în ceea ce-i priveşte pe Hoban şi Cristescu. Negociem în continuare şi sperăm să ajungem la o înţelegere. Există posibilitatea să cedăm anumiţi jucători către Braşov şi Mediaş pentru a rezolva transferurile. Se cer bani destul de mulţi în acest moment", a spus Walter. Cu certitudine, cei doi mijlocaşi nu vor face parte din lotul Universităţii care se va deplasa sâmbătă spre Antalya, însă există şanse ca ei să facă joncţiunea cu noua lor echipă direct în Turcia, dacă cluburile vor ajunge la un acord.

Cristescu a declarat în mai multe rânduri că ar fi în beneficiul tuturor ca cluburile să se înţeleagă, iar el să vină la Universitatea, formaţie cu care a semnat pentru următorii trei ani şi jumătate. "Eu îmi doresc să joc la «U» încă de acum, aş vrea să pun umărul la calificarea într-o cupă europeană. Nu depinde de mine, din păcate. Aştept ca cluburile să ajungă la o înţelegere", a spus Cristescu după reunirea lotului celor de la FC Braşov. Chiar şi antrenorul Marius Şumudică a declarat că ar agrea o mutare a lui Cristescu la Cluj încă de acum, considerând că fotbalistului său i-ar scădea randamentul dacă ar rămâne la FC Braşov până la vară. "Nu cred că are rost să-l mai ţinem. Faptul că a semnat deja cu «U» îi va afecta jocul la FC Braşov, iar eu am nevoie de fotbalişti concentraţi sută la sută pe ceea ce trebuie să facă. Este o pierdere mare, vom încerca să o compensăm", a spus Marius Şumudică despre transferul căpitanului său la "U" Cluj.

Până în acest moment, Universitate i-a adus la echipă pe George Galamaz, Mircea Bornescu şi Dorinel Popa. De asemenea, gruparea clujeană îi testează pe portarul lituanian Giedrius Kvedaras şi pe atacantul japonez Kota Mizunuma. În Turcia vor merge şi cei doi jucători împrumutaţi în tur la UTA Arad, respectiv FC Baia Mare, Octavian Drăghici şi Cristian Poiană.

 

 

Comenteaza