Thomas Bach, sportivilor participanţi la Europenele de la Cluj: "Este momentul să marcați istoria gimnasticii" VIDEO

Thomas Bach, sportivilor participanţi la Europenele de la Cluj:
Președintele Comitetului Olimpic Internațional (CIO), Thomas Bach, a trimis organizatorilor și sportivilor un mesaj de susținere a Campionatelor Europene de gimnastică artistică de la Cluj, care se vor desfășura în perioada 19-23 aprilie.

Mesajul video al președintelui CIO a fost postat, luni, de fosta campioană olimpică Nadia Comăneci pe contul personal de Facebook.

"Acest eveniment prestigios va fi organizat după 60 de ani în România, o țară cu o tradiție foarte bogată în gimnastică. Nimeni nu reprezintă mai bine această tradiție a gimnasticii românești decât ambasadorul Campionatelor Europene, campioana olimpică și prietena mea Nadia Comăneci.

Campionatele Europene au propulsat-o pe Nadia spre faima internațională și într-un final către succesul olimpic. Acest eveniment a făcut din Nadia un model pentru întreaga lume. Acum este momentul vostru, al gimnaștilor prezenți la Campionatele Europene, să marcați istoria gimnasticii.

Competiția va fi una intensă atât pentru sportivi, cât și pentru fanii din tribune. Îi felicit pe sportivi și îmi doresc să participe la acest eveniment în spiritul valorilor olimpice: excelență, prietenie și respect. Vă doresc tuturor mult succes la Cluj-Napoca", a afirmat Thomas Bach, citat de agerpres.ro. 

La a șaptea ediție a Campionatelor Europene de gimnastică artistică, care va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 19-23 aprilie, vor participa 295 de sportivi (178 la masculin și 117 la feminin) din 37 de țări.

Thomas Bach a cucerit medalia de aur cu echipa de floretă a Germaniei la Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976, când Nadia Comăneci câștiga trei medalii de aur, la individual compus, bârnă și paralele, primind totodată prima notă de 10 din istoria gimnasticii.

Comenteaza