Suspansul continuă în seria dintre U-BT și CSO Voluntari. Finalista se decide în decisivul de la Cluj

Suspansul continuă în seria dintre U-BT și CSO Voluntari. Finalista se decide în decisivul de la Cluj
| Foto: u-bt.ro

Formația pregătită de Mihai Silvășan a fost învinsă și în meciul al patrulea împotriva ilfovenilor, scor 81-80, iar seria revine în Sala Polivaletă, unde va fi decisă finalista Ligii Naționale.

Partida de la Voluntari a început echilibrat, cu ambele echipe active în faza defensivă. Cu toate acestea, gazdele au reușit să se distanțeze și au conservat avantajul în primele 10 minute. Astfel, după primul sfert, CSO Voluntari conducea cu 20-17. Primele secvențe ale celei de-a doua perioade de joc s-au desfășurat după același scenariu. Totuși, spre finalul sfertului, “studenții” au preluat inițiativa și au reușit să intre în avantaj la cabine, 43-36.

Startul actului secund a fost unul echilibrat, cu un oarecare plus pentru elevii lui Mihai Silvășan. Treptat, ilfovenii au revenit pe tabelă și chiar au preluat conducerea. Baschetbalișitii de la U-BT au fost lipsiți de inspirație în faza ofensivă, iar cu 10 minute înainte de final, scorul era 70-59.

Chiar dacă le-a lipsit acuratețe în atac, clujenii au crescut intensitatea în defensivă și au reușit să reducă din ecartul față de gazde. Cu toate acestea, apărarea celor de la CSO Voluntari a rezistat în ultimele secunde, iar ilofvenii s-au impus cu 81-80 și au trimis seria în decisiv.

Cel mai bun marcator al echipei clujene a fost Richard (16 puncte, 6 recuperări), urmat de Stipanovic (13 puncte, 15 recuperări) și Guzman (12 puncte, 7 recuperări).  

Comenteaza