Surpriză la Recea. Universitatea Cluj învinsă, după un penalty controversat

Surpriză la Recea. Universitatea Cluj învinsă, după un penalty controversat
| Foto: FC Universitatea Cluj

Echipa pregătită de Costel Enache a pierdut pe terenul nou-promovatei, scor 1-0, și rămâne în afara locurilor de play-off.

Pe un gazon care arăta mai mult ca un teren agricol, partida din Maramureș a început echilibrat. “Studenții” s-au bazat încă din start pe mingi lungi, din cauză stării precare a terenului de joc. Fazele de poartă au fost o raritate în prima repriză a meciului. Prima oportuniate a venit în minutul 20, când Bura a șutat din afara careului, însă Muțiu a reținut balonul fără emoții.

Universitatea Cluj a pierdut din turație, iar ultimul sfert de oră al primei părți le-a aparținut gazdelor. Comuna Recea a avut pentru mai mult timp posesia, însă a amenințat poarta doar în minutul 37, când Muțiu a respsins șutul lui Fica. Astfel, scorul pauzei a fost 0-0.

La revenirea de la cabine, Costel Enache a efectuat schimbări în ofensivă, în speranța deschiderii scorului. Totuși, gazdele au fost cele care au înscris. La șapte minute de la reluare, arbitrul a dictat penalty după un duel între Taub și Fica. Lovitura de pedeapsă a fost îndelung contestată de clujeni, însă centralul și-a păstrat decizia, iar Marius Coman a înscris împotriva fostei sale echipe (54).

După deschiderea scorului a existat o singură echipă pe teren, “U” Cluj, care alerga după egalare. Totuși, acțiunile “studenților” au fost lipsite de incisivitate și s-au apropiat rar de careul advers. Elevii lui Costel Enache nu au reușit să înscrie până la final și au pierdut puncte importante în lupta pentru play-off.

Echipe de start:

ACS Comuna Recea: Răilean – Mendoza, Burdeț, Oiță, Ispas – Bura (Lung ‘83), Micaș, Akhmatov, Fica – Mărieș (Brata ‘76) – M. Coman (Batin ‘87)

“U” Cluj: Muțiu – Dican, Răuță (Negrean ‘83), Telcean (N. Pîrvulescu ‘61) – Ilieș, Acka, Filip (Ștefănescu ‘61), Taub – Golan, Ogbu (Gavra ‘46), Ribeiro (Al. Pop ’46)

 

Comenteaza