Supercupa României. Edi Iordănescu (CFR Cluj) : "Antrenez, din punctul meu de vedere, cel mai valoros grup de jucători din România"

Supercupa României. Edi Iordănescu (CFR Cluj) : "Antrenez, din punctul meu de vedere, cel mai valoros grup de jucători din România"

Antrenorul echipei CFR Cluj, Edi Iordanescu, a declarat ca isi doreste foarte mult sa castige Supercupa Romaniei la fotbal.


''Va fi un meci care se anunţă echilibrat, vom avea două echipe care îşi vor căuta ritmul. Venim după perioade de pauză, miza va fi una importantă şi personal îmi doresc foarte mult acest trofeu. Sunt lucruri care mă motivează şi care îmi dau energia ca să pot să muncesc atâta timp cât este nevoie, iar jucătorii sunt sigur că îşi doresc foarte mult ca să punem un trofeu în plus la palmares şi să debutăm cu dreptul în noua competiţie'', a declarat Iordănescu.

''Suntem în faţa unui joc cu trofeul pe masă, în faţa unui joc care deschide noul sezon competiţional. Trebuie să-l tratăm ca atare, cu inteligenţă, cu foarte multă pasiune, cu determinare. Se vor confrunta două echipe foarte valoroase, două echipe care au în componenţă jucători extrem de valoroşi, care au câştigat trofee în sezonul trecut. Sunt sigur că nu numai suporterii celor două grupări vor fi conectaţi la acest joc, ci întreaga suflare fotbalistică, pentru că e şi jocul de debut şi sunt sigur că lumea a dus dorul fotbalului de la noi. Este adevărat că adversara noastră are un atu şi mă refer în special că este echipa gazdă. Am înţeles că stadionul va fi plin şi ştim că aici suporterii sunt foarte pătimaşi şi activi. Când joci acasă ai altă dinamică, alt elan, alt impuls. Ar fi fost o altă abordare din partea celor două echipe dacă acest joc era pe un teren neutru sau dacă jucam la Cluj, însă toate lucrurile sunt stabilite şi nu mai contează, noi trebuie să răspundem bine, să ne adaptăm la situaţie şi să arătăm inteligenţă şi că suntem o echipă valoroasă, asta pentru că suntem campioana României'', a subliniat antrenorul campioanei CFR Cluj.

''Antrenez, din punctul meu de vedere, cel mai valoros grup de jucători din România, şi nu sunt subiectiv, jucători în care cred necondiţionat, dar e adevărat că vom avea în faţă o echipă valoroasă, competitivă, o echipă omogenă, care deja are o identitate clară, o echipă care e antrenată de un tehnician pe care eu îl apreciez şi stimez foarte mult, Devis Mangia, care la primul an în România deja a reuşit să îşi pună amprenta pe ceea ce înseamnă tradiţia acestui club, un antrenor care a reuşit să facă lucruri frumoase la Craiova'', a mai spus Edi Iordănescu.

Tehnicianul s-a referit şi la modificările din lotul pe care îl pregăteşte, declarându-se foarte mulţumit de faptul că atacanţii George Ţucudean şi Billel Omrani au rămas: ''Am în lot doi atacanţi de profil în lot, atacanţi în care cred foarte tare, e o cursă lungă şi e nevoie să fim acoperiţi pe toate poziţiile, m-a bucurat că ambii au rămas, nu numai Ţucudean, ci şi Billel Omrani, pentru că ambii au avut discuţii în străinătate''.

''Jucătorii care au venit au ajuns în tranşe şi nu i-am avut pe toţi la pregătire şi nu am putut să uniformizăm pregătirea, iar majoritatea dintre cei nou veniţi nu sunt la un nivel optim'', a mai spus antrenorul echipei ardelene.

''Foarte puţine modificări pot să mai fie în lot, sper să nu am vreo surpriză negativă, să aflu că mai are cineva o ofertă. Jucătorii nu au fost foarte disperaţi ca să plece şi clubul, în ciuda ofertelor foarte importante, nu a împins jucătorii în nicio direcţie. Au fost şi plecări, au plecat jucători care poate mi-aş fi dorit să rămână, una peste alta, am tras linie şi sper să nu se mai pună problema unor plecări. E posibil să mai vină un jucător'', a afirmat Iordănescu.

''Avem la dispoziţie 26 de jucători, sunt şi jucători de la echipa a doua, îmi doresc să îmi pun amprenta într-un mod accentuat şi asupra a ceea ce înseamnă echipa a doua şi academia'', a precizat tehnicianul.

Edi Iordănescu a afirmat şi că parcursul în cupele europene are mare însemnătate pentru clubul CFR: ''Europa este un obiectiv important pentru club, pentru patronat, pentru conducere, pentru mine, pentru băieţi''.

În legătură cu finala Cupei Mondiale, Iordănescu a amintit că are în lot doi croaţi, Mate Males şi Damjan Djokovic. ''Sunt băieţi care trăiesc la maximum, aţi văzut ce spirit au, ce joc de echipă, ce atitudine şi determinare în joc. Am avut mai mulţi băieţi implicaţi în mod direct la Cupa Mondială, a fost şi Argentina, Brazilia, Portugalia, s-a trăit la maxim, cu intensitate. Din nefericire, ne-am focusat pe pregătirea noastră şi nu am avut timpul necesar de a urmări pe îndelete meciurile. Am văzut fragmente din meciuri, am văzut şi câteva meciuri întregi, vom vedea şi noi finala mică, finala mare'', a spus Iordănescu.

''Sper să fim inspiraţi şi mâine să aliniem cel mai bun unsprezece, băieţii să fie conectaţi, pentru că există acest risc să intri mai greu în ritmul jocului. Trebuie să arătăm o organizare bună, să arătăm spirit şi nu în ultimul rând să fim pragmatici şi să fim eficienţi'', a conchis Edi Iordănescu.

Campioana CFR Cluj o va întâlni sâmbătă pe Universitatea Craiova, deţinătoarea Cupei României, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', în Supercupa României, de la ora 20,30. 

Comenteaza