„Studenţii" au ratat examenul: "U" - Astra 1-3

„Studenţii
Universitatea a pierdut aseară primul meci după patru partide fără înfrângere şi a căzut pe locul 10 în clasament. Astra e marea surpriză a ultimelor etape, giurgiuvenii ajungând pe poziţia a III-a, la două puncte de lider.

Universitatea a pierdut primul meci pe teren propriu din acest sezon aseară, 1-3, contra Astrei Giurgiu, iar „studenţii" încheie, astfel, o serie de patru partide fără înfrângere. La meci au asistat aproape 4500 de spectatori, audienţă-record în acest sezon pentru Universitatea. Fanii i-au transmis, din nou, Anamariei Prodan, că nu e dorită la echipă, dar l-au admonestat serios şi pe preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Uioreanu.

După două săptămâni de scandaluri, „studenţii" sperau să-şi menţină măcar forma fotbalistică. Elevii lui Cristi Dulca întâlneau aseară Astra Giurgiu dintr-o postură favorabilă. Clujenii aveau patru partide fără înfrângere şi şansa de a urca până pe podium în cazul unei victorii. „Va fi un meci disputat, spectaculos, între două echipe care se deschid şi joacă fotbal", spunea Gigi Mulţescu, antrenorul echipei din Giurgiu. Startul meciului s-a pliat perfect pe vorbele tehnicianului oaspete. Echipa sa a deschis scorul la prima fază. Era minutul patru când Seto marca, graţie unei lovituri de cap, la o fază la care Balauru a ezitat inacceptabil. Imediat, giurgiuvenii puteau să majoreze scorul, dar Ivanovski a trimis alături din poziţie ideală. Clujenii n-au avut nevoie de prea multe minute pentru a se trezi. Dos Santos a dat semnalul revenirii şi tot el a scos un penalty după ce a înşirat trei adversari. Viorel Dinu, specialistul gazdelor, a transformat fără probleme (9), iar meciul reîncepea, practic, de la zero. Cu o fază la indigo cu cea din care a marcat, Yahaya a apărut la finalizare, dar de data asta Balauru a respins senzaţional. Au urmat două faze bune ale clujenilor şi o dublă ratare uluitoare a oaspeţilor. Christou Paraskevas a scos de pe linia porţii în două rânduri la şuturile giurgiuvenilor şi şi-a menţinut echipa în joc până la pauză.

După revenirea de la cabine, rolurile s-au inversat şi Alex Dos Santos a ratat de două ori, incredibil, din faţa porţii, la o fază la care mingea s-a plimbat prin careul advers, iar portarul Gavrilaş era bătut. Scăpată de primirea golului doi, Astra a pus stăpânire pe mijlocul terenului. Oaspeţii au jucat simplu şi au împins jocul spre jumătatea clujeană. Yahaya a reuşit să profite de spaţiile din banda dreaptă, unde Krumov a „uitat" în permanenţă să revină în defensivă, l-a găsit pe Budescu în faţa porţii, iar atacantul proaspăt intrat pe teren a marcat. Clujenii au încercat o răbufnire de orgoliu. Dulca l-a trimis în teren pe Pătraşcu în locul destul de rudimentarului Muzac, iar jocul părea să capete puţină fantezie. Paulinho şi Dos Santos au combinat pentru cea mai mare ocazie a „studenţilor" din final (89), dar ultimul a trimis cu capul peste poartă, din numai doi metri. Astra a aşteptat contra-atacurile, iar elevii lui Gigi Mulţescu a profitat din plin de spaţiile libere primite. Budescu a închis meciul dintr-o astfel de fază, iar „studenţii" au simţit pentru prima dată gustul înfrângerii pe Cluj Arena. Spre deosebire de celelalte partide, ieri, cu Astra, Universitatea a beneficiat de un sprijin mai consistent din partea publicului. Mai bine de 4000 de spectatori au venit pe Cluj Arena, sperând într-o victorie contra formaţiei din Giurgiu, iar o parte dintre ei au fluierat nemulţumiţi pe finalul jocului.

„Şepcile roşii" vor juca sâmbătă tot acasă, pe Cluj Arena, contra celor de la Dinamo Bucureşti, într-un meci programat de la ora 21:30. 7

"U" Cluj - Astra Giurgiu 1-3 (1-1)

l Stadion: „Cluj Arena", Spectatori: 4500

l Au marcat: Dinu (9, penalty) / Seto (4), Budescu (75, 90+3)

l "U" Cluj: Balauru - Krumov, Erico, Paraskevas, Nicola - Gheorghe, Muzac (67, Pătraşcu) - Paulinho, Dinu (81, Lupu), Dos Santos - Cleiton (59, M. Roman)
l Antrenor: Cristi Dulca

l Astra: Gavrilaş - Melinte, Găman, Ben Youssef, Junior Moraes - A. Mureşan (26, Vădrariu) - Enache (86, Tembo), Yahaya, Seto, Ivanovski (72, Budescu) - Fatai
l Antrenor: Gheorghe Mulţescu

l Cartonaşe galbene: Paulinho, Nicola, Erico, Muzac, Pătraşcu / Seto, Enache

l Au arbitrat: Istvan Kovacs - Florin Popescu şi Alexandru Cerei

Arbitrul Istvan Kovacs a eliminat un fotograf

La o fază din repriza secundă, în care Mihai Roman - debutant la „U" - a solicitat corner, arbitrul Istvan Kovacs a luat decizia să-l elimine pe unul dintre fotoreporterii de pe marginea terenului, pe motiv că şi acesta ar fi cerut lovitură de colţ pentru „U". De altfel, Kovacs a stârnit în permanenţă nemulţumirea celor două bănci tehnice. Dacă „studenţii" au acuzat uşurinţa cu care au primit unele din cele cinci „galbene" arătate de „central", oaspeţii au cerut eliminarea lui Paulinho pentru lovirea lui Seto.

Comenteaza