Start ratat în preliminarii. România a fost învinsă la limită de Suedia

Start ratat în preliminarii. România a fost învinsă la limită de Suedia
| Foto: facebook.com/NationalaRomanieiOfficial

“Tricolorii” au cedat în primul meci al campaniei de calficare pentru EURO 2020, scor 2-1, la Stockholm.

Suedezii au încercat să își impună jocul încă din start, iar Granqvist a trimis periculos spre poarta lui Tătărușanu în minutul doi. Treptat, jocul s-a echilibrat, cele două formații luptându-se pentru supremația la centrul terenului. Românii au încercat câteva acțiuni în preajma careului advers, însă fără să pună în pericol poarta lui Olsen. Apărarea “tricolorilor” a cedat în ultima parte a reprizei, iar gazdele au profitat. Quaison a deschis scorul în minutul 33, iar Claesson a majorat diferența șapte minute mai târziu. Astfel, suedezii au intrat în avantaj la cabine, scor 2-0.

Cosmin Contra a mai introdus un atacant la pauză și s-a dovedit a fi inspirat. Deși jocul ofensiv din startul actului secund nu a impresionat, proaspăt intratul Keșeru a reușit să reducă din diferență, la 13 minute de la reluare. Același Keșeru a mai avut o ocazie bună, dar șutul său a trecut alături. Suedezii au răspuns imediat, dar Tătărușanu a respins șutul lui Krafth. Presiunea României s-a stins, treptat, iar “tricolorii” s-au mulțumit cu câteva incursiuni în jumătate adversă, fără să amenințe poarta gazdelor. Ultimele minute le-au aparținut suedezilor, care au mai trecut pe lângă gol prin Berg, Claesson și Isak și au reușit să se impună cu 2-1 în fața echipei lui Cosmin Contra, în ciuda unei ocazii a României în prelungiri. 

Echipe de start:

Suedia: Olsen - Lustig (Krafth ‘25), Granqvist, Helander, Augstinsson - Forsberg (Svensson ‘68), Sebastian Larsson, Olsso, Claesson - Berg, Quaison (Isak ‘88)

România: Tătăruşanu - Manea, Săpunaru, Grigore, Bancu - Băluţă (Ivan ‘78), Marin - Chipciu, Stanciu, Mitriţă (Keșeru ‘46) – Puşcaş (Hagi ‘64)

Pentru “tricolori” urmează partida cu Insulele Feroe, de la Cluj-Napoca. Meciul se va disputa marți, 26 martie, de la ora 21:45, pe Stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”.

 

Comenteaza