Șefii CFR-ului s-au resemnat cu plecarea lui Cristi Manea: "Dragoste cu forța nu există"

Șefii CFR-ului s-au resemnat cu plecarea lui Cristi Manea: "Dragoste cu forța nu există"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Internaționalul român pare decis să își continue cariera în altă parte după ce contractul său cu CFR Cluj va expira.

Intrat în ultimele 6 luni de contract cu formația din Gruia, Cristi Manea a purtat negocieri cu patronul Nelu Varga și cele două părți au ajuns la un acord. Totuși, în ultimele zile situația s-a schimbat și chiar președintele clubului clujean, Cristi Balaj, a avut un discurs resemnat în privința fundașului.

"Asta este. Dragoste cu forța nu există. Antrenorul va decide dacă va juca. Doar că atunci când valorile sunt apropiate, și mă gândesc la orice club, mă gândesc că te folosești de jucătorul care reprezintă o soluție și în proiectele tale de viitor.

Și asta în mod special se întâmplă la jucătorii tineri. În primul rând depinde de Manea și după aceea de restul.

Mi-e greu să cred că există vreun antrenor care să aibă un jucător foarte bun, în formă și să nu îl întroducă în teren indiferent dacă mai are contract sau nu", a spus Balaj pentru Fanatik.

Afectat și de o accidentare, Cristi Manea a strâns 13 apariții în actualul sezon, reușind un gol.

Comenteaza