Șansă mare pentru echipele românești. UEFA pregătește o nouă competiție europeană

Șansă mare pentru echipele românești. UEFA pregătește o nouă competiție europeană
| Foto: foto uefa.com

Forul continental vrea să acorde mai multe șanse echipelor din țări cu un fotbal slab dezvoltat.

După eșecul rușinos al CFR-ului și eliminarea FCSB-ului, România a rămas fără echipe în grupele cupelor europene, pentru a doua oară în ultimii 15 ani. Șansa pentru cluburile din Liga 1 vine de la UEFA, care plănuiește să introducă o nouă competiție continentală. De la începutul sezonului 2021-2022 ar urma să existe o nouă întrecere între cluburi, care va ridica numărul echipelor participante în cupele europene la 96. Astfel, formațiile din România se vor duela cu adversari mai accesibili și vor avea mai multe șanse pe plan european.  

Până în anul 1999, UEFA organiza și Cupa Cupelor, competiție care era considerată a doua ca importanță, după Liga Campionilor. Până în 2008, a existat și Cupa Intertoto, o competiție mică ce oferea șansa câștigătoarelor de a evolua în Cupa UEFA. CFR Cluj a fost finalistă în 2005, în timp ce FC Vaslui și Oțelul Galați au câștigat competiția și, implicit, au obținut calificarea în grupele Cupei UEFA.

Comenteaza