Sabău a anunțat obiectivul Universității Cluj în noul sezon. Ce spune despre parcursul în Conference League

Sabău a anunțat obiectivul Universității Cluj în noul sezon. Ce spune despre parcursul în Conference League
| Foto: FC Universitatea Cluj

Antrenorul echipei clujene a prefațat stagiunea ce stă să înceapă și primul meci al "studenților", deplasarea pe terenul nou-promovatei Metaloglobus.

După o vară cu multe schimbări la nivelul lotului, Universitatea Cluj se pregătește pentru debutul în noul sezon, unul care vine cu noi provocări pentru "Șepcile roșii". Pe lângă meciurile din Superligă și Cupa României, clujenii vor avea parte și de dueluri europene în Conference League.

Încă dinaintea startului noii stagiuni, Ioan Ovidiu Sabău a anunțat clar că obiectivul clubului este calificarea în play-off, iar în ceea ce privește parcursul european, tehnicianul crede în șansa echipei sale de a ajunge în faza principală a competiției.

"Vrem în play-off în acest an. Echipele care au investit cel mai mult sunt favorite. Noi, încet, vrem să ne apropiem. Cred că o calificare în play-off ne va ajuta, la fel să arătăm bine în Conference League. Așteptările sunt altele, nu ne mai mulțumim cu puțin.

Nu vrem să fim o echipă de mijlocul clasamentului. E nevoie de caractere, de pregătire, de un grup puternic. Trebuie să înțelegem la ce nivel suntem și cum voi reuși să îi fac să joace împreună.

Îmi e greu să anticipez ceva legat de grupa Conference League. Depinde și de adversari, emoțiile care vor apărea. Dar, personal eu cred că ne putem califica și vreau ca și jucătorii să creadă", a declarat antrenorul.

Sabău, îngrijorat înaintea primului meci oficial

Chiar dacă Universitatea Cluj întâlnește o formație ce a ajuns surprinzător pe prima scenă a fotbalului românesc și care e considerată principala candidată la retrogradare, antrenorul nu debordează de optimism înaintea jocului.

Îngrijorările tehnicianului sunt cauzate de lipsa de omogenitate a lotului, dar și de absența unor oameni importanți, în special la nivelul compartimentului defensiv, unde Cristea e singurul fundaș central apt de joc.

"În acest moment nu aș putea spune că suntem pregătiți pentru primul joc. Dar asta nu trebuie să fie o scuză. Sunt foarte multe de explicat, ar fi nevoie de mai mult timp. E important să văd implicare. Nu vreau nici să spun că noi plecăm cu șansa a doua în fața lui Metaloglobus.

Dacă ne uităm puțin în urmă, majoritatea echipelor nou-promovate au o stare bună, sunt dispuși la efort, se motivează. Am prevenit, am discutat, sper că băieții au înțeles. Ei joacă 4-4-2, au jucători, nu se pune problema. Sper că jucătorii înțeleg, au maturitatea necesară.

Individual avem calitate, dar mulți sunt nepregătiți. Unii s-au accidentat. Cred că în 3-4 jocuri vom arăta bine ca echipă. Până atunci, va trebui să găsesc soluții să obținem puncte. Sunt lucruri pe care Liga trebuie să le rezolve. Nu poți să ai dreptul să mai joci pe asemenea gazon", a explicat Ioan Ovidiu Sabău.

Partida dintre Universitatea Cluj și Metaloglobus se va disputa vineri, 11 iulie, de la 19:00.

Comenteaza