S-au pus în vânzare biletele pentru Derby-ul Clujului. Cât costă
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Mar 2025, 14:00
- Sport
- Ascultă știrea

Pentru prima dată în istorie, cele două rivale din oraș, Universitatea și CFR, se vor întâlni în play-off.
După cele două întâlniri din sezonul regulat, "studenții" și "feroviarii" se pregătesc pentru un nou duel, de această dată în Top 6. Cea de-a doua etapă a play-off-ului le pune din nou față în față pe Universitatea și CFR, pe Cluj Arena.
Organizatorii au anunțat punerea în vânzare a biletelor pentru partida care va avea loc luni, 31 martie, de la 20:30.
Prețurile variază de la 25 de lei la peluză, la 150 în sectorul VIP. La Tribuna 1 tichetele ajung la 65 de lei, în funcție de sector, la Tribuna 2 un bilet poate costa între 35 și 45 de lei, în funcție de sector, în timp ce tichetele la Tribuna 0 sunt 85 de lei.
Biletele pentru Derby-ul Clujului, dintre Universitatea și CFR, pot fi achiziționate de AICI.