Restanţa dintre "U" Mobitelco şi Miercurea Ciuc se dispută pe 16 februarie
- Scris de Septimiu Fantea
- 19 Ian 2012, 13:40
- Sport
- Ascultă știrea

Întâlnirea a fost programată iniţial pe 10 ianuarie, însă a fost amânată după ce elementele de siguranţă ale unuia dintre panouri au cedat. "Am convenit împreună cu cei din Miercurea Ciuc să jucăm meciul pe 16 februarie. Acum ne concentrăm asupra partidei de la Timişoara, unde vom întâlni o formaţie puternică, cu un moral excelent după ultimele rezultate. Va fi un test important pentru noi, deoarece toate echipele care se respectă trebuie să învingă şi în deplasare", a punctat Ţenter.
Meciul dintre BC Timişoara şi "U" Mobitelco se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 17:45, în Sala Sporturilor "Constantin Jude". Partida va putea fi urmărită în direct la Digi Sport 3.