Prunea ia apărarea ultraşilor lui "U" Cluj, după incidentele cu tentă xenofobă din meciul cu Sepsi: „Este o lecție de istorie!”

Prunea ia apărarea ultraşilor lui "U" Cluj, după incidentele cu tentă xenofobă din meciul cu Sepsi: „Este o lecție de istorie!”
| Foto: Captura video ProSport Live

Două bannere instigatoare au inflamat spiritele luni, pe Cluj Arena, la revenirea Universității Cluj pe stadion în Liga 1. Ultrașii lui ”U” au afișat bannere cu mesaje șovine și xenofobe la adresa Ținutului Secuiesc și a Ungariei. Fostul portar al Generației de Aur, Florin Prunea, a sărit în apărarea ultraşilor clujeni.  

Fanii ardelenilor au scandat împotriva echipei susținute financiar de către Guvernul Ungariei, pe care au primit-o și cu mai multe bannere sugestive. Arbitrul Sebastian Colțescu a ales să oprească partida în minutul 26, iar jocul s-a reluat după aproximativ 10 minute, timp în care și căpitanul Universității Cluj, Romario Pires, le-a cerut suporterilor să se tempereze.

"Stăm demni alături de "U", în România și luăm atitudine împotriva a tot ce-i antiromânesc! Scandările noastre sunt departe de a fi xenofobe sau de a incita la ură, noi doar poftim afară de pe pământul nostru, musafirul care-și bate joc de ospitalitatea noastră, de ce iubim și-i sfânt pentru noi”, au scris pe Facebook Șepcile Roșii 1919 după încheierea partidei de luni. 

Fostul portar al Generației de Aur, Florin Prunea, a sărit în apărarea suporterilor Universității Cluj, după incidentele de natură xenofobă care au avut loc în cadrul partidei cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Prezent la emisiunea ProSport Live, Florin Prunea le-a luat apărarea ultrașilor „Șepcilor Roșii”, pe care nu îi consideră de condamnat pentru atitudinea pe care au prezentat-o, a transmis ProSport.ro

Prunea consideră că, prin prisma faptului că zona respectivă este una în care românii au suferit enorm, bannerele respective nu pot fi de condamnat și le-a catalogat drept „o lecție de istorie”. „Acolo este o zonă senisibilă, unde românii au avut foarte mult de suferit. Bannerele nu sunt cu tentă rasistă, nu am nimic împotriva lor. Este o lecție de istorie!

Prunea ia apărarea ultraşilor lui "U" Cluj, după incidentele cu tentă xenofobă din meciul cu Sepsi: „Este o lecție de istorie!”
sursa foto: Facebook Șepcile Roșii 1919

Au fost niște bannere care n-au jignit pe nimeni, așa cum a fost la Rapid cu UTA. Vrem numai adunarea? Când nu cânți imnul la hochei… "U" Cluj este simbolul unor inimi românești. A intrat cineva pe teren? Eu cred că s-a exagerat foarte mult și cu oprirea meciului”, a declarat Florin Prunea.

Citeşte şi: Scandări șovine și xenofobe, în tribunele Cluj Arena, la ”U” Cluj - Sepsi. Meciul a fost oprit

Comenteaza