Probleme la CFR Cluj. Dan Petrescu s-a certat cu conducerea din cauza salariilor restante
- Scris de Ionuţ Grindean
- 11 Noi 2019, 12:02
- Sport
- Ascultă știrea

Antrenorul clujenilor a avut o discuție aprinsă cu membrii conducerii clubului din Gruia din cauza restanțelor financiare care există față de jucători.
Deși echipa merge forate bine în campionat și a reușit o campanie europeană remarcabilă, fiind la doar un punct de primăvara europeană, probleme financiare afectează formația clujeană. Jucătorii nu și-au primit la timp salariul pe luna octombrie și nu au încasat nici una dintre primele promise în acest sezon.
Mai mult, nici prima pentru câștigarea titlului nu a ajuns în conturile fotbaliștilor. Înaintea partidei cu Rennes, câștigată de “feroviari” cu 1-0, Dan Petrescu a cerut conducerii ca banii să fie virați către jucători pentru a putea pregăti meciul.
Totuși, conform Fanatik, fotbaliștii nu au încasat niciun ban, iar Dan Petrescu s-a certat cu oficialii clubului din Gruia. CFR Cluj urmează să primească o nouă tranșă din primele de la UEFA, iar conducătorii campioanei au dat asigurări că jucătorii vor fi plătiți la timp.