Foto Primele imagini cu Virgiliu Postolachi la Brisbane Roar. Ce a declarat atacantul după plecarea de la "U" Cluj

Primele imagini cu Virgiliu Postolachi la Brisbane Roar. Ce a declarat atacantul după plecarea de la "U" Cluj
| Foto: facebook.com/brisbaneroarfc
Postolachi Brisbane Roar
Postolachi Brisbane Roar
Postolachi Brisbane Roar

Internaționalul Republicii Moldova a plecat din România și a semnat un contract valabil două sezoane cu formația australiană.

După doi ani petrecuți la Cluj-Napoca, unde a jucat câte un sezon pentru CFR și Universitatea, atacantul cu un gol în 37 de meciuri pentru naționala Republicii Moldova a fost transferat de Brisbane Roar, echipă din Australia

Virgiliu Postolachi s-a alăturat deja noilor săi colegi în catonamentul din Indonesia și s-a antrenat alături de echipa ce pregătește noul sezon competițional.

"Sunt încântat să mă alătur echipei și să încep o nouă aventură în Australia. Sunt pregătit să dau totul pentru club și pentru fanii pe care sunt nerăbdător să îi întâlnesc", a transmis atacantul.

"Transferul lui Virgiliu ne aduce un atacant care poate juca cu spatele la poartă, poate câștiga dueluri aeriene și ne oferă un nou mod de a ataca în noul sezon. A arătat deja că poate înscrie în fotbalul european și suntem încrezători că ne va ajuta să construim în direcția corectă", a spus james Gow, director sportiv la Brisbane Roar.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .