Foto Prima medalie de AUR pentru România la Olimpiada de la Tokyo şi record olimpic

Imnul României a răsunat prima oară la Tokyo. Ancuța Bodnar și Simona Radiș au cucerit titlul olimpic la dublu vâsle. 

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Canotoarele Ancuța Bodnar și Simona Radiș au adus României prima medalie de aur la această ediție a jocurilor olimpice găzduită de Tokyo, la proba de dublu vâsle feminin. Româncele s-au impus în proba de dublu vâsle feminin, după o cursă fantastică.

Acestea au condus finala încă de la început, distanțându-se constant de rivale pe durata celor 2.000 de metri. Ele au terminat cursa cu un timp de 6.41,03, stabilind un nou record olimpic. Noua Zeelandă s-a clasat pe locul 2 ( +3.79), în timp ce Olanda a câștigat medalia de bronz (+4.70).

„A fost o cursă grea, dar foarte frumoasă. Am plecat motivate şi am reuşit să aducem medalia mult visată, mi-am îndeplinit visul olimpic aici. I-am făcut mândri pe toţi cei de acasă şi suntem foarte fericite de acest lucru. Am bătut şi recordul olimpic, nu ne-am aşteptat, dar ne doream asta.

Pe podium am simţit fericire, mândrie, bucurie, recunoştinţă, mulţumire. I-am făcut mândri pe toţi. Eram atât de fericită, parcă nu îmi venea să cred că am medalia, dar a meritat totul”, a declarat Ancuța Bodnar trimisului Agerpres la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Aceasta este cea de-a doua medalie câștigată de România la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după argintul obținut de Ana Maria Popescu la spadă. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza