Pancu speră la o retragere de gală pentru Deac: "E un meci special pentru toată suflarea CFR-istă"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 17:56
- Sport
- Ascultă știrea
Formația din Gruia întâlnește FC Argeș în ultima etapă din play-off-ul Superligii, într-o partidă ce nu mai are vreo miză pentru "feroviari".
Siguri de locul al treilea în clasament, clujenii nu mai au presiune în ultima partidă a stagiunii, iar Daniel Pancu speră ca meciul să fie o sărbătoare, având în vedere că va fi ultimul joc din cariera de fotbalist pentru Ciprian Deac.
Tehnicianul a vorbit la superlativ despre mijlocașul în vârstă de 40 de ani și speră că fanii vor fi prezenți în număr mare pentru a fi alături de cel care a jucat peste 500 de meciuri în tricoul vișiniu.
"E un meci special pentru toată suflarea CFR-istă. O legendă, un jucător atât de important a ajuns la final. Momentul nu putea fi mai bun, în contextul sezonului pe care l-am traversat. Mâine va fi vorba despre Ciprian și are parte de un joc de retragere oficial în care nu există niciun fel de presiune.
Nu mă interesează rezultatul, e important ca oamenii pe care i-a făcut atât de des fericiți să vină să îl aplaude. A făcut enorm pentru fotbalul românesc și pentru CFR. Pe mine m-a ajutat enorm prin bucuria momentelor trăite pe terenul de fotbal. Nici nu își dă seama cât de important a fost pentru mine în această perioadă.
Dacă o legendă acceptă atât de puține minute arată calitatea umană. A fost un jucător imens pentru CFR, iar mâine ne bucurăm împreună de ultimele momente petrecute oficial pe gazon. Atmosfera a fost mult mai relaxată, au fost mese de rămas bun. Toți vor fi în lot mâine, vor intra jucătorii cu puține minute, iar de pe bancă vor veni cinci schimbări", a declarat antrenorul.
"E un amalgam de sentimente, emoții. E și frică, nu știu ce mă așteaptă. De la 6 ani mă trezeam și mă duceam la antrenament, nu făceam altceva. Acum se schimbă total viața. Îmi va lipsi foarte mult cariera de jucător. Mă voi mai antrena, nu știu dacă în același ritm. Am făcut totul din inimă, m-am dedicat 100% acestui sport. Mâine, la finalul meciului, voi fi împăcat.
Nu am regrete, nu doar am trecut prin fotbal. Am în minte multe lucruri frumoase și nu pot decât să mă bucur. Acest club are un spirit extraordinar, în ultimii 20 de ani am dominat fotbalul din România. Sunt foarte mândru că am făcut parte din această istorie", a transmis și Ciprian Deac.
Partida dintre CFR Cluj și FC Argeș este programată vineri, 22 mai, de la 20:30.











