O nouă înfrângere pentru rugby-iştii clujeni: "studenţii" s-au împiedicat pe terenul Farului

O nouă înfrângere pentru rugby-iştii clujeni:
După insuccesul cu Steaua, de pe teren propriu, rugby-iştii Universităţii Cluj au fost învinşi şi de Farul Constanţa, în deplasare.

Gazdele au început mult mai bine partida, „U" s-a zbătut să revină în joc, dar nu a reuşit mare lucru, iar meciul s-a terminat cu 36-15 pentru constănţeni. „Am avut oscilaţii, am început foarte prost, ne-am revenit ceva mai greu şi nu am reuşit să punctăm când am avut superioritate, iar aceste lucruri se resimt la nivel motivational. Vom analiza acest meci şi vom vedea cu exact care au fost problemele. Acasă jucăm mai bine şi sper să vină şi prima victorie, poate chiar în etapa următoare", a declarat „studentul" Ioan Teodorescu.

În runda următoare, Universitatea Cluj va primi vizita lui CSM Bucureşti, formaţie care a reuşit una dintre surprizele ultimei runde, după ce a câştigat cu Dinamo. Iată toate rezultatele înregistrate la rugby în etapa a 3-a: Steaua- RCMU Timişoara 30-18, Farul - „U" Cluj 36-15, CSM Bucureşti - Dinamo 18-10.

Comenteaza