Nu e Franţa, e Portugalia! Lusitanii, campioni europeni

Nu e Franţa, e Portugalia! Lusitanii, campioni europeni
Portugalia s-a impus în fața Franței cu 1-0, în finala Euro 2016. Lusitanii și-au trecut în palmares primul titlu continental din istorie, grație reușitei semnate de Eder în minutul 108.

Ceea ce părea la prima vedere o utopie pentru elevii lui Fernando Santos, dat fiind că în faza grupelor nu au reuşit nici o victorie (1-1 cu Islanda, 0-0 cu Austria și 3-3 cu Ungaria), iar calificarea în optimi a fost obținută de pe poziția a treia, a devenit duminică seara realitate.

Franța a dominat la capitolul ocazii atât în prima repriză, cât și în actul secund. Prima situație periculoasă consemnată în dreptul francezilor a fost o centrare a lui Giroud, din minutul 2, nefructificată de coechipierii săi. Reacția portughezilor nu s-a lăsat așteptată și, două minute mai târziu, Nani recepționează o centrare de la mijlocul terenului, expediind un balon peste poarta apărată de Hugo Lloris.

"Cocoșii Galici" au continuat să atace, iar minutele 5 și 6, Sissoko, respectiv Antoine Griezmann, l-au pus în dificultate pe Rui Patricio. Sosește și primul moment de cumpănă pentru trupa lui Santos, atunci când Ronaldo se prăbușește pe teren în minutul 7, în urma unui contact cu Payet. Ulterior, jucătorul lui Real Madrid se ridică. Urmează alte două oportunități pentru Franța. În minutul 9, Griezmann trimite o lovitură de cap la poarta adversă, iar Patricio izbutește să respingă balonul. În minutul 10, Dimitri Payet, coșmarul lui Tătărușanu din partida inaugurală de acum o lună, expediază o minge în brațele goalkeeperului Rui Patricio.

Franța caută să-și dezvolte un joc de pase cât mai consistent și, în același timp, eficient. În minutul 16, Cristiano Ronaldo cade din nou și este scos de doctori în afara terenului, unde primeşte îngrijiri timp de 4 minute. Era semnul că selecționata lusitană va trebui să-și continue lupte pentru marele trofeu fără căpitanul ei.

Sissoko scapă pe contraatac și șutează peste poarta adversă în minutul 21. Nu trece mult și Portugalia oferă o replică printr-o lovitură a lui Adrien Silva pe lângă poarta lui Lloris. Până în acest moment, Franța are un avantaj categoric în ceea ce privește numărul de ocazii, şase, față de două, câte a strâns Portugalia.

Cu toate că depune toate eforturile necesare pentru a continua partida de pe Stade de France, conștient fiind că așteaptă de 12 ani un trofeu cu echipa Naţionalăă, oboseala acumulată pe parcursul sezonului şi a turneului, dar și accidentarea suferită la piciorul drept își spun cuvântul, iar Ricardo Quaresma este introdus pe teren în locul lui Cristiano Ronaldo în minutul 23. Cu acest prilej, Nani preia banderola de căpitan.

Vine minutul 29 și Franța lovește din nou. Sissoko pătrunde în careul lui Patricio, dar portarul lusitan respinge cu mare tenacitate lovitura acestuia în corner. 4 minute mai târziu, același Sissoko expediază un nou balon la poarta adversă, iar mingea este, de asemenea, parată de Rui Patricio. Franța are meciul în mână, dar mingea refuză să intre în poartă.

Ricardo Quaresma ratează o centrare de la Nani în minutul 34, iar 3 minute mai târziu, portughezii construiesc o acțiune ofensivă prin Renato Sanches, Quaresma și Adrien Silva, ultimul șutând pe lângă poarta lui Hugo Lloris. Fără doar și poate, elevii lui Santos încep să prindă curaj. În minutul 38, Fonte trimite la rândul său o minge peste poarta lui Lloris după un corner.

"Cocoșii Galici" nu concep să piardă atât de ușor, iar Dimitri Payet mai trezește o fărâmă de speranță în rândul publicului de pe Stade de France, printr-un balon care ajunge în cele din urmă în brațele lui Patricio, în minutul 39. Ultima șansă de gol a primelor 45 minute a aparținut Portugaliei, la un șut-centrare a lui Joao Mario trimis pe lângă poarta lui Lloris în minutul 47.

Per ansamblu, repriza întâi se încheie nedecis, cu o echipă a Franței mai mult decât perseverentă, care își crează ocazii de la un minut la altul. De cealaltă parte, Portugalia se apără cu multă dârzenie, așteptând un pas greșit din tabăra adversă.

Tonul reprizei secunde este dat de lusitani, printr-o centrare nereușită a lui Rafael Guerreiro în careul lui Lloris din minutul 48. Două minute mai târziu, Pogba încearcă un lob de la 20 metri, dar balonul depășește poarta apărată de Rui Patricio. În minutul 55, Umtiti respinge în corner o centrare a lui Joao Mario.

Antoine Griezmann, golgheterul turneului, cu 9 reușite, trimite un șut pe jos direct în brațele lui Patricio. Vin și primele sancțiuni ale finalei de la Paris. În minutul 61, Joao Mario primește un galben de la centralul Clattenburg din pricina unui fault asupra lui Coman. Griezmann se vede din nou în fața golului, printr-o lovitură de cap care trece milimetric peste poarta adversă. Din acest moment, se poate spune că timpul a început să se scurgă în defavoarea fotabliștilor antrenați de Didier Deschamps. Santos caută să împrospăteze jocul Portugaliei și-l introduce pe Joao Moutinho în locul lui Adrien Silva, în minutul 66.

Franței i se ivește o nouă oportunitate prin ghiuleaua lui Kingsley Coman de la circa 25 m din minutul 67, dar balonul ocolește cu mult poarta lui Patricio. Coman a insistat, pătrunzând în careul advers în minutul 71, dar este deposedat de apărarea lusitană. A ieșit la rampă și Giroud, cel care l-a învins pe Tătătrușanu în meciul cu naționala României din deschiderea Europeanului. În minutul 74, acesta l-a încercat la rândul său pe Rui Patricio, dar reflexele goalkeeperului portughez au fost din nou la post.

Vine minutul 78 și o dată cu el, prima schimbare în rândul reprezentativei franceze. Deschamps îl scoate pe Giroud, introducându-l în teren pe Gignac. Concomitent, se produce o înlocuire și la portughezi, una care avea să cântărească greu în ecuația confruntării de pe Stade de France. Este scos Renato Sanches, eroul din partida cu Polonia din faza optimilor, când a restabilit egalitatea de pe tabelă după golul marcat de Robert Lewandowski pentru polonezi. Intră Eder.

Atacantul se face remarcat după doar câteva secunde de la primii pași făcuți pe gazon, reușind să centreze periculos la poarta lui Lloris, acesta din urmă reușind să pareze balonul, dar Ricardo Quaresma e la rândul său pe fază și încearcă o foarfecă, dar mingea e respinsă și de această dată. În minutul 81, Nani îl pune din nou în dificultate pe Lloris printr-un șut de la peste 20 m.

Și totuși, balanța jocului putea înclina în favoarea elevilor lui Deschamps atuncă când Sissoko a avut o dublă ocazie de a puncta în minutul 83. Mai întâi, a trimis un șut năprasnic de la 30 m, apoi a lovit cu capul, dar Rui Patricio a izbutit să pareze fiecare minge.

Paradox pentru francezi, dat fiind numărul important de ocazii care s-au scurs pe parcursul disputei. Gignac ar fi putut deveni erou, în minutul 89, respectiv 91, însă Rui Patricio interceptează o centrare, iar în a doua situație, mingea se oprește în bară.

Se spune că a treia oară e cu noroc, iar Portugalia a fost foarte aproape de trofeu în 2004 și 2012. În faza grupelor a obținut trei remize, a încheiat pe locul trei, în ultimul meci din grupe a scos un 3-3 cu Ungaria, Ronaldo și Nani au marcat de trei ori fiecare, iar finala cu Franța e a treia partidă care ajunge în prelungiri. Coincidență sau nu, cifra trei pare să-i călăuzească spre vârful piramidei.

În minutul 94, Pepe ratează milimetric o șansă de a-l învinge pe Lloris după o lovitură de cap. Fanionul de la margine indică un offside. Presiunea din teren crește, cea din tribune cu atât mai mult, iar sancțiunile s-au înmulțit și ele. În minutul 96, Matuidi primește un cartonaș galben de la englezul Clattenburg după un fault asupra lui Eder. Un minut mai târziu, este penalizat cu un galben și William Carvalho, de la portughezi.

Multiplele ocazii nefructificate de "Cocoșii Galici" încep să le dea aripi elevilor lui Fernando Santos, iar căpitanul Nani trimite o lovitură de cap la poarta lui Lloris. Și, cum o problemă nu vine niciodată singură, Koscielny vede cartonașul galben în urma unui henț care-l determină pe Clattenburg să dicteze o lovitură liberă pentru Portugalia. Era minutul 106. Bara lui Guerreiro avea aducă fie liniștea de dinaintea furtunii pentru francezii care încă sperau la cucerirea celui de-al treilea Campionat European, după edițiile din 1984 și 2000.

În cele din urmă, Eder prinde un șut magistral de la 25 m și-l învinge pe Hugo Lloris în minutul 108. Așadar, 1-0 pentru Portugalia. Santos a făcut alegerea corectă atunci când l-a introdus în teren pe atacantul de 28 ani. Eder e și o veche cunoștință a CFR-ului, din partidele de Champions League din sezonul 2012-2013, pe când evolua la Sporting Braga.

Franța mai face o mutare și tânărul Martial de la Manchester United îl înlocuiește pe Sissoko, mijlocaș care s-a văzut de nenumărate ori în situația de a-l învinge pe Rui Patricio, dar ale cărui șuturi au fost reținute cu atâta meticulozitate de goalkeeperul lusitan.

Moralul trupei lui Deschamps e la pământ, iar entuziasmul arătat de țara gazdă în primele 90 minute s-anăruit complet. Pogba primește un galben în minutul 114. Timpul trece, iar Cristiano Ronaldo, de pe bancă, și colegii săi așteaptă cu nerăbdare ultimul fluier. Până să se bucure de triumf, Fonte și Rui Patricio primesc fiecare câte un galben de la Clattenburg, ultimul pentru tragere de timp.

Publicul a continuat să cânte, cu toate că favoriții lor vor trebui să se mulțumească doar cu medaliile de argint. Centralul englez fluieră finalul și, o dată cu el, vine şi fiesta în rândul naționalei Portugaliei, selecționată care se află pentru prima dată în istorie în postura de Campioană Europeană la Fotbal.

S-ar mai putea spune foarte multe despre finala Euro 2016, dar ne vom rezuma doar la câteva aspecte. Unu la mână, Franța a dominat categoric în primele 90 minute, a inițiat o sumedenie de acțiuni ofensive prin Griezmann, Payet, Pogba sau Sissoko. Practic, a avut meciul în mână.

În al doilea rând, prestația echipei portugheze din faza grupelor, dar și din primele două confruntări din fazele eliminatorii nu părea să o situeze în postura de favorită.

În fine, trupa pregătită de Fernando Santos a reușit să sfideze orice lege a sportului rege prin triumful de azi. S-a calificat de pe locul trei, cu trei rezultate de egalitate, a obținut un singur succes în timpul regulamentar (2-0 cu Țara Galilor în semifinale) și a avut î teren, în mar parte, de jucători trecuți de 30 ani. În esență, astăzi, pe Stade de France, experiența a învins tinerețea.

Portugalia - Franţa 1-0 (0-0, 0-0)

A marcat: Eder '108

Portugalia: Rui Patricio - Guerreiro, Fonte, Pepe, Cedric - William Carvalho, Joao Mario, Adrien Silva (min. 66, Joao Moutinho), Sanches (min. 79, Eder) - Nani, Cristiano Ronaldo (min. 25, Quaresma)

Antrenor: Fernando Santos

Franța: Hugo Lloris - Evra, Umtiti, Koscielny, Sagna - Pogba, Matuidi - Payet (min. 58, Coman), Griezmann, Sissoko (min. 110, Martial) - Giroud (min. 78, Gignac)

Antrenor: Didier Deschamps

Cartonașe galbene: Patricio, Fonte, Guerreiro, Mario, W. Carvalho, Cedric / Matuidi, Pogba, Umtiti

Stadion: Stade de France, Saint-Denis, Franţa
Asistență: 78.000 spectatori

Arbitri: Mark Clattenburg (Anglia), tușieri - Simon Beck și Jake Collin (ambii din Anglia), rezervă - Viktor Kassai (Ungaria), adiționali - Anthony Taylor și Andre Marriner ( ambii din Anglia)

Comenteaza