Foto Neluţu şi Şumi au câștigat un titlu împreună, în Giulești, sub comanda lui Mircea Lucescu
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Sep 2024, 09:10
- Sport
- Ascultă știrea
Antrenorii de la Universitatea Cluj şi Rapid Bucureşti au câştigat titlul cu Rapid, în anul 1999. Antrenor la Rapid era la acea vreme chiar selecţionerul actual al Naţionalei, Mircea Lucescu.
Partida dintre Universitatea Cluj și Rapid este programată luni, 16 septembrie, de la 21:00. Universitatea Cluj este neînvinsă în acest sezon şi se află pe locul 1 în clasamentul campionatului cu 18 puncte acumulate, iar Rapid Bucureşti pe 11, cu 9 puncte.
Rapid – CFR Cluj încheie etapa a noua din Superliga României. Derbyul din Giulești, între două echipe cu peste 100 de ani de existență, aduce și un duel al antrenorilor. Pe banca gazdelor va fi Marius Șumudică, iar pe cea a oaspeților, Ioan Ovidiu Sabău.
Sabău şi Şumudică au câştigat titlul cu Rapid, în anul 1999, iar antrenorul Universităţii Cluj a fost chiar coleg de cameră cu Șumudică, la Rapid. Șumi și Neluțu au jucat împreună în două perioade. Prima data s-a întâmplat în sezonul 1998-1999. Sub conducerea lui Mircea Lucescu, cei doi au câștigat titlul de campioană a României. Alături de Lobonț, Stanciu, Iencsi, Rednic, Nanu, Lupu, Ganea sau Măldărășanu, notează Fanatik.
“Băiat bun, pâinea lui Dumnezeu. El era cu Martorii lui Iehova. Mereu găseam sub pătură o cărticică... Îi spuneam: Băi Neluțule, nu-mi mai pune mie d-astea, că eu sunt golan, sunt vagabond! Nu-mi mai pune, îmi pui din astea, ce vrei să văd?”, a povestit în trecut Șumudică pentru gsp.ro.
"Dar bun băiat, pâinea lui Dumnezeu! Apropo, Copos le făcea cadouri jucătorilor atunci. Iar ei, considerându-mă întotdeauna un băiat inteligent și descurcăreț, fata lui Copos și soția, doamna Cristiana, mi-au făcut cadou un câine. Emir, îl țin minte și acum, un dog german. Eu, stând pe „Călărași”, la bloc, îl chinuiam. Iar Neluțu zice: „Băi, dă-mi-l mie, că-l duc la Cluj, aleargă în curte”. Și i l-am dat. Mereu vorbeam cu el și am rămas într-o relație specială.
Mă bucur pentru el că a revenit acum în antrenorat și că face rezultate. A fost un băiat deosebit, un băiat care în momentul în care pășea pe teren și-l simțeam lângă mine, simțeam că nu mă poate bate nimeni. N-avea cum să mă bată cineva și așa am luat campionatul", a mai povestit antrenorul actual al Rapidului, Marius Şumudică, despre Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul de la "U" Cluj.