Naționala de tineret luptă cu Finlanda pentru primul loc în grupa de calificarea la EURO 2021

Naționala de tineret luptă cu Finlanda pentru primul loc în grupa de calificarea la EURO 2021
| Foto: mediafax.ro

Echipa pregătită de Mirel Rădoi are șansa să urce pe prima poziție în grupa preliminară pentru turneul continental ce va avea loc peste doi ani.

După trei meciuri, “tricolorii mici” ocupă locul al treilea în Grupa 8 de calificare pentru EURO 2021. Românii au pierdut primul joc din grupă, dar apoi au obținut două victorii identice, scor 3-0, în fața Ucrainei și în fața Irlandei de Nord. Acum, elevii lui Mirel Rădoi se duelează cu Finlanda, echipa ce ocupă al doilea loc în grupă, cu un punct în plus, dar și cu un meci mai mult decât România.

Scandinavii au surpins prin forma bună arătată în primele jocuri din grupă, partide în care au reușit să învingă Ucraina, să remizeze cu Irlanda de Nord și au pierdut greu în fața liderului, Danemarca. Deși nu se va putea baza pe căpitanul Tudor Băluță, selecționat la naționala de seniori, Mirel Rădoi îi va avea la dispoziție pe Pașcanu, Boboc, Ciobanu, Petre sau Man, toți componenți ai echipei ce a jucat în semifinale la EURO 2019.

Din echipa adversă un singur nume ar putea fi cunoscut suporterilor români, Will Jaaskelainen. Tânărul goalkeeper este fiul lui Jussi Jaaskelainen, portar cu peste 400 de prezențe în Premier League și o adevărată legendă în fotbalul englez. Jaaskelainen junior evoluează tot în Anglia, însă în a patra divizie, la Crewe Alexandra.

Echipele probabile:

România U21: Vlad - Rațiu, Pașcanu, Chindriș, Boboc - Ciobanu, Moruțan, Oaidă - Man, Petre, Mihăilă

Finlanda U21: Jaaskelainen - Virtanen, Halme, Pikkarainen, Sundman - Kairinen, Lingman - Soisalo, Valakari, Assehnoun – Kallman

Partida dintre reprezentativele de tineret ale României și Finlandei, din preliminariile EURO 2021 se va disputa astăzi, de la ora 20:00.

Comenteaza