Universitatea a pierdut două puncte cu FC Braşov (1-1), dar a câştigat câţiva jucători. Unul dintre ei este mijlocaşul francez de origine algeriană Nasser Menassel, venit în această iarnă de la Pandurii Târgu-Jiu şi care a avut o evoluţie foarte bună în jocul de duminică. Nasser le-a promis fanilor că semieşecul cu Braşovul va fi compensat cu un rezultat pozitiv în meciul cu FC Vaslui, de luni.
Nasser Menassel a fost primul transfer al Universităţii în mercato-ul de iarnă. "Va aduce un plus de agresivitate în joc", îl caracteriza atunci antrenorul Ionuţ Badea, omul care l-a avut elev atât la Inter Curtea de Argeş, cât şi la Pandurii. Privit în primă fază cu scepticism de către suporterii echipei, Nasser a demonstrat în meciul de duminică, împotriva FC Braşov, că e omul care poate ţine în spate mijlocul terenului. În cuplu cu Alex Păcurar, francezul în vârstă de 29 de ani a măturat cam tot în zona centrală, mai ales în prima repriză, iar datorită recuperărilor sale s-au născut cele mai importante faze ale jocului. După pauză a scăzut ritmul, la fel ca şi coechipierii săi, însă fără să greşească. La o zi după debutul său la "U", Nasser a găsit de cuviinţă să-şi înceapă discursul cu laude aduse la adresa suporterilor. "Am început foarte bine, chiar m-am simţit excelent pe teren. E foarte plăcut să joci în faţa unui asemenea public, nici nu poţi compara cu ceea ce a fost la Pandurii sau Curtea de Argeş, aici chiar te simţi fotbalist. A fost o atmosferă foarte frumoasă", a spus Nasser, pentru ZIUA de CLUJ.
Francezul e în asentimentul antrenorului său şi spune că diferenţa între jocul echipei clujene din prima şi a doua repriză a fost făcută de starea terenului. "Pe măsură ce a trecut timpul, terenul a devenit din ce în ce mai greu, aproape impracticabil. Din păcate, nu am mai putut combina aşa cum am făcut-o până atunci. Cred că rezultatul e echitabil dacă ne gândim la ocaziile pe care le-au avut ei în ultimele minute. Din păcate, noi nu am reuşit să înscriem în prima repriză. Dacă o faceam, sigur nu mai scăpam victoria din mână. Asta e, mergem mai departe", se încurajează Nasser. Optimist, "închizătorul" anunţă că "U" merge la Vaslui să ia toate cele trei puncte, iar dacă acest lucru nu va fi posibil, sigur echipa "Şepcilor roşii" nu va pierde. "Nu pierdem la Vaslui, sunt sigur de asta. Noi mergem acolo să câştigăm, să luăm toate punctele. Eu sunt optimist şi cred că ne revanşăm acolo pentru punctele pierdute", a spus fotbalistul. FC Vaslui a început în forţă returul, învingând ieri, în deplasare, FCM Târgu-Mureş. Ambele goluri ale moldovenilor au fost înscrise de Wesley, adversarul direct al lui Nasser Menassel în jocul de luni.