Napoca Rally Academy încheie anul în forţă

Napoca Rally Academy încheie anul în forţă
Echipajele Napoca Rally Academy (NRA), Marco Tempestini/Lucio Bagio şi Simone Tempestini/Dorin Pulpea, vor lua startul în celebrul Raliu al Ţării Galilor, etapă ce contează pentru Campionatul Mondial (WRC). Va fi încununarea unui an excellent, în care NRA a reuşit să câştige titlul european.

Etapa din Ţara Galilor va debuta azi, se va întinde pe patru zile, şi este compusă din 22 de probe şi un total de 322 de kilometri. Simone Tempestini va lua startul pe un Subaru Impreza Sti, la clasa 3, informează NRA într-un comunicat de presă, iar tânărul pilot spune că etapele de macadam din Ţara Galilor îl vor ajuta să acumuleze experienţă pentru anul viitor. „După exeperienţa din Finlanda, cu o maşină de la clasa R2, aştept acum cu nerăbdare startul din etapa din Ţara Galilor. Probele sunt tipic britanice şi cred că ne vom acomoda rapid cu ele. Este dificil să obţii un rezultat de top la prima participare într-o astfel de etapă, dar, aşa cum am făcut şi până acum, suntem aici ca să adunăm experienţă. Anul acesta a fost un an în care am învăţat multe, iar acest lucru s-a văzut în timpii pe probe, ceea ce pentru noi este cel mai important", a spus Simone Tempestini.

Aflat la a doua participare în Ţara Galilor, după ce a luat startul şi la cursa din 2008, Marco Tempestini spune că etapa care începe azi este, practic, o încununare a acestui sezon, în care NRA a reuşit să câştige titlul european. „Raliul Ţării Galilor e o competiţie la care trebuie să participi măcar o dată în viaţă. Având în vedere că ne-am atins obiectivul la Campionatul European am vrut să luăm startul şi la o etapă din WRC", a mai spus Marco Tempestini, care va pilota un Subaru Impreza R4. Marco s-a riscat şi la un pronostic, anticipând că fiul său, Simone, va fi mai rapid în etapele din Insulă. „Suprafaţa e mai alunecoasă, el a demonstrat că poate merge mai rapid decât mine în astfel de condiţii, dar vom vedea", a mai spus italianul de la NRA.

 

Comenteaza