Mutarea lui „U” la Buzău, blocată pentru moment: Boc se întâlneşte cu Walter

Mutarea lui „U” la Buzău, blocată pentru moment: Boc se întâlneşte cu Walter
Primarul Emil Boc a stabilit în această dimineaţă o întâlnire de urgenţă cu omul care conduce destinele lui „U”, Florian Walter. Edilul se va întâlni mâine, la Bucureşti, cu omul de afaceri, iar până atunci, acesta din urmă a dat ordin ca mutarea echipei la Buzău să fie suspendată.

Universitatea trăieşte momente dramatice în aceste zile. Anamaria Prodan se pregăteşte să mute simbolul „Şepcilor roşii" tocmai la Buzău, iar fanii au declanşat o adevărată revoluţie pentru „U". 400 au ieşit joi în faţa Primăriei, iar câteva mii şi-au anunţat prezenţa la mitingul din această seară, de la ora 18:00, programat pe bulevardul Eroilor. „Emil Boc fă ceva, că ardem primăria!", a fost mesajul fanilor, iar edilul a trecut la fapte. Boc a luat legătura cu Florian Walter şi a stabilit o întâlnire pentru mâine. Cei doi se vor întâlni la Bucureşti pentru a discuta cedarea clublui către municipalitate. „Există şi posibili investitori, dar ei aşteaptă ca echipa să fie liberă", ne-a declarat o persoană din Primărie.

În cazul în care cele două părţi nu ajung la un acord, reprezentanţii municipalităţii sunt decişi să rupă unilateral contractul de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni, semnat în vara lui 2009 între Sorin Apostu, primarul de atunci, şi Florian Walter. „Vom invoca anumite clauze care nu s-au respectat, vorbim aici de anumite condiţii de performanţă care nu au fost atinse. Suntem decişi să mergem până în pânzele albe. Acolo sunt două contracte, unul care priveşte pachetul de acţiuni şi altul care implică marca. Le vom rezilia unilateral pe amândouă şi apoi ne vom judeca. Vom face plângeri la toate instituţiile statului pentru a arăta cum 16 jucători au plecat pentru zero lei de la „U" la Petrolul Ploieşti, iar unul dintre ei, Szukala, a fost transferat la Steaua pentru 300.000 de euro. Mesajul nostru e simplu, simbolul, palmaresul, culorile, tot ce înseamnă identitatea clubului, nu pleacă din Cluj!", a mai declarat un apropiat al primarului Emil Boc. Surse din interiorul clubului au povestit pentru ZIUA de CLUJ că Anamaria Prodan a cerut rezilierea contractelor de chirie a jucătorilor, iar aceştia se vor trezi fără casă în cazul în care nu acceptă mutarea la Buzău. Mai mult, Prodan şi-a anunţat toţi angajaţii că sunt concediaţi cu efect imediat. „Nu ştiu cum le face ea pe toate, dacă stau bine şi mă gândesc ea nu are niciun drept în club. Numirea în funcţia de director executiv nu a fost aprobată de Adunarea Generală a Acţionarilor. Felix Grigore este preşedinte în acest moment, nu această Anamaria", a spus un angajat al lui „U", care a preferat să rămână anonim.

Reamintim că Anamaria Prodan a anunţat joi că va muta echipa, cu „arme şi bagaje", la Buzău, cu efect imediat. În cursul dimineţii de vineri, la baza sportivă Clujana s-au prezentat mai multe maşini de marfă pentru a încărca echipamentul jucătorilor, dar şi aparatele de fitness, însă administratorii bazei nu au permis accesul. În această seară, la ora 18:00, va avea loc un marş de susţinere a Universităţii Cluj la care sunt aşteptaţi câteva mii de oameni.

 

Comenteaza