Motivaţi la maxim: 15.000 de euro pentru victorii cu Dinamo şi “U”

Motivaţi la maxim: 15.000 de euro pentru victorii cu Dinamo şi “U”
Oficialii CFR-ului iau cât se poate de în serios următoarele două partide din campionat, cu Dinamo şi Universitatea Cluj, şi propun o primă istorică.

CFR Cluj pregăteşte în cele mai mici amănunte asaltul spre primul loc al Ligii I. Şefii "feroviarilor" nu lasă la voia întâmplării nici un aspect, iar cel al motivării financiare a fotbaliştilor rămâne printre cele mai importante. Astfel, în situaţia în care echipa clujeană se va impune în următoarele două derby-uri, cu Dinamo, sâmbătă, şi cu "U" Cluj, pe 19 noiembrie, fiecare fotbalist va fi recompensat cu o primă de 15.000 de euro, cea mai mare oferită de o echipă din Liga I în acest sezon.

Sâmbătă, CFR Cluj va juca cu locul 1 pe masă, urmând să primească vizita lui Dinamo, chiar în Gruia. Apoi, etapa următoare, îşi va întâlni rivala Universitatea Cluj. În afară de pregătirea meciurilor în plan sportiv, conducerea echipei "feroviare" vrea să îşi asigure din start un avantaj înaintea acestor jocuri, motivându-şi jucătorii cu prime de joc substanţiale. Astfel, pentru un succes în cele două confruntări, fiecare titular va încasa 15.000 de euro, iar rezervele vor primi jumătate din sumă. Este cea mai mare primă oferită la pachet în acest sezon de Liga I.

Strategia pentru următoarele două partide este strâns legată de ultimele trei victorii consecutive obţinute de trupa lui Jorge Costa. Prin comparaţie, fotbaliştii din Gruia au câştigat 15.000 de euro după finala Cupei României din 2010, când CFR-ul s-a impus în finală în faţa lui FC Vaslui, după executarea loviturilor de departajare. "Vom avea prime speciale dacă vom câştiga următoarele cinci meciuri", spuneau oficialii CFR-ului înaintea partidei cu Concordia Chiajna. Din acel moment, "feroviarii" şi-au învins toate adversarele, ajungând pe locul secund în clasament, la un singur punct de Dinamo. "Trebuie să îi motivăm pe jucători şi sper să şi prindă aceste prime, să ia banii. Nu ştiu cine mai oferă asemenea prime în România", susţin surse din interiorul clubului clujean.

CFR Cluj are de partea sa istoria favorabilă în ultimele confruntări cu Dinamo. Indiferent de forma sportivă prin care a trecut de-a lungul anilor, clujenii au reuşit aproape de fiecare dată să învingă formaţia antrenată acum de Liviu Ciubotariu. În partida din returul sezonului trecut, CFR a învins cu 1-0 la Cluj pe Dinamo, într-un meci precedat de un scandal imens. Fanii dinamovişti veniţi din judeţele Ardealului n-au fost lăsaţi să intre în sectorul rezervat galeriei oaspeţilor pentru că nu aveau buletin de Bucureşti sau Ilfov. O grupare de fani ai lui Dinamo din Oradea a acţionat în judecată clubul CFR şi a primit câştig de cauză, clujenii fiind obligaţi să le plătească suma simbolică de 1 leu, plus cheltuielile de deplasare.

Meciul dintre CFR Cluj şi Dinamo Bucureşti se va juca sâmbătă seara, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1 şi livetext pe ziuadecj.ro. Derby-ul Clujului se va juca două săptămâni mai târziu, pe 19 noiembrie, de la ora 20:30.

Paszkany: "Preţurile la bilete diferă în funcţie de importanţa jocurilor"

Finanţatorul CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat că nu s-au stabilit încă preţurile la bilete pentru derby-ul cu "U" Cluj, din 19 noiembrie. Paszkany a recunoscut că acestea pot să difere de la un meci la altul, în funcţie de importanţă, dar a asigurat că ele nu vor fi prohibitive. "Nu am discutat de preţurile la bilete pentru partida cu Universitatea Cluj, însă ele diferă în funcţie de importanţa unui joc. Pentru organizarea unui meci de campionat noi cheltuim 28.000-30.000 de euro şi trebuie să ne acoperim cheltuielile. Oricum, nu vom îngrădi nimănui accesul pe stadion la meciul cu Universitatea, iar preţurile nu vor fi prohibitive", a spus finanţatorul echipei din Gruia. ZIUA de CLUJ a anunţat în urmă cu o săptămână, citând surse din interiorul clubului "feroviar", că preţurile la bilete pentru derby ar putea varia între 180 şi 300 de lei.

Cătălin SUCIU, Alin ŞUTEA

 

 

Comenteaza