Morris, departe de baschet minim două luni. Cristescu: "Nu este o accidentare nouă pentru el, a mai avut-o în colegiu, dar acum a cedat"

Morris, departe de baschet minim două luni. Cristescu:
Preşedintele executiv al „U" Mobitelco, Mircea Cristescu, a confirmat diagnosticul pentru Tyler Morris, grav accidentat aseară pe parchetul Sălii Sporturilor în meciul cu Antwerp Giants: ruptură de ligament încrucişat anterior.
">

„Nu este o accidentare nouă pentru el, a mai avut-o în colegiu şi a fost operat cu succes, dar din păcate acum a cedat", a spus Cristescu pe site-ul oficial al clubului. El preconizează că Morris va sta deoparte de parchet între două luni şi o jumătate de an. „Sunt câteva soluţii de operaţie atât în ţară cât şi în străinătate, vom lua decizia cea mai bună împreună cu jucătorul. Ne pare rău, pentru că tocmai începea să devină matur pe postul de conducător de joc", a declarat Cristescu.

Morris s-a accidentat grav pe parchetul Sălii Sporturilor aseară în meciul împotriva Antwerp Giants, după un duel aerian cu Timothy Black. Medicii din ambulanţa prezentă la sală, dar şi cei angajaţi ai clubului, au intervenit, dar nu a fost necesar ca Morris să fie transportat la spital în acel moment. Finalul meciului l-a găsit pe Morris pe banca tehnică, acesta fiind transportat la spital doar după dispută.

Morris este cel care a decis soarta campionatului de baschet şi a adus titlul de campioni la Cluj, cu un coş în ultima secundă în meciul împotriva CSU Ploieşti.

 

Comenteaza