Misiune imposibilă: rugbiştii clujeni primesc vizita campioanei

Misiune imposibilă: rugbiştii clujeni primesc vizita campioanei
Echipa de rugby a Universităţii are parte de un duel de foc, urmând să joace sâmbătă după-amiază împotriva campioanei RCM Vest Timişoara.

„Studenţii" sunt loviţi de accidentări, iar antrenorul Cristian Săuan e nevoit să improvizeze tocmai în faţa Timişoarei, una dintre cele mai puternice formaţii din Superligă. Nu mai puţin de şapte jucători vor absenta din motive medicale. „Va fi foarte greu cu Timişoara şi sper să nu ne speriem de ei pe teren, asta contează cel mai mult. Vor juca mulţi jucători noi, care nu au evoluat până acum şi sper la un rezultat bun", a explicat Săuan.

„Facem un apel şi îi rugăm pe suporteri să fie aproape de noi pentru că în acest fel cresc considerabil şi şansele noastre de a obţine un rezultat bun. Avem nevoie de fani; ei ne-au încurajat mereu şi îi aşteptăm şi acum la meci, un joc deosebit de dificil", a completat managerul echipei, Lorin Cantor.


Timişoara este campioana en titre şi porneşte ca mare favorită şi la acest joc din etapa a VII-a a Superligii.

Partida dintre CS "U" Cluj şi RCM Timişoara va avea loc sâmbătă, de la ora 14, pe Cluj Arena. Biletele pot fi achiziţionate de la casele special amenajate la stadion, la preţul de 10 lei, iar minorii au acces gratuit pe baza carnetului de elev.

 

Comenteaza