Miriuţă: Probabil luni seara vom face rocada cu Mediaşul

Miriuţă: Probabil luni seara vom face rocada cu Mediaşul
Antrenorul CFR-ului, Vasile Miriuţă, este foarte sigur de victoria echipei sale luni seara contra Gazului din Mediaş, care în acest moment se situează în clasament pe locul şase cu opt puncte, chiar înaintea formaţiei feroviare, care momentan se află pe poziţia a şaptea cu şapte puncte.

Atât CFR Cluj cât şi Gaz Metan Mediaş au cele mai bune defensive din Liga I, având la activ fiecare doar câte un gol primit.

"Un meci foarte greu ştim cu toţii. Şi anul trecut în retur am avut un meci foarte greu cu ei, dar avem un moral bun după aceatră victorie de la Viitorul. Băieţii au şi mai mare încredere în ei şi vom face tot posibilul să câştigăm. Probabil vom face rocada mare şi le vom lua locul luni seara. Dacă vom lega şi a doua victorie, vom urca şi în clasament şi vom fi acolo aproape de podium. Ei au făcut opt puncte. O echipă solidă. Stau bine în teren. Au primit şi un singur gol, înseamnă că au o organizare bună. Noi la fel. Vom vedea luni seara. Ca să învingem trebuie să marcăm. Nu ne vom apăra pentru că jucăm acasă şi nu ne-am apărat nici un meci din actualul campionat. Trebuie să avem grijă pentru că sunt periculoşi pe contraatac.  Important e să câştigăm pentru că victoriile îţi dau încedere pentru că după aceea vom avea două meciuri foarte dificile cu Petrolul şi după pauză cu Astra. Sunt sigur că vom învinge luni. Îi văd pe băieţi cum se pregătesc la antrenamente. A mare încredere în ei. Problema mari nu prea îmi fac", a declarat Miriuţă înaintea partidei de luni seara dintre CFR Cluj şi Gaz Metan Mediaş.

În ceea ce îl priveşte pe accidentatul Sergiu Negruţ, acesta va suferi o operaţie săptămâna viitoare în Turcia, la Istambul, unde e plecat de câteva zile. Totuşi tehnicianul CFR-ului consideră că tânărul atacant a fost înlocuit cu succes de nou - venitul Guima

"Un jucător bun, tânăr. Îmi pare foarte rău de el. Cel care a intrat în locul lui, mă refer la Guima, a jucat destul de bine. Sincer îmi lipseşte Sergiu nu numai ca jucător şi ca un copil al meu. Îmi pare foarte rău de el şi îl aştept să se întoarcă", a spus Miriuţă.

 

Cuvinte laudative adresate echipei de fostul patron, Arpad Paskany

Fostul finanţator al formaţiei din Gruia, Arpad Paskany, are numai cuvinte admirative faţă de noua echipă a CFR-ului.

"I-a plăcut atitudinea, determinarea, ambiţia cu care jucătorii joacă. A zis şi dânsul că se vede că s-a format un grup unit. Mai mult nu îmi permit să îl întreb. Discutăm când mai vine pe la Budapesta pe la mine", a dezvăluit Miriuţă.

Meciul CFR Cluj - Gaz Metan Mediaş, din cadrul etapei a cincea, se va juca luni 25 august 2014, cu încere de la ora 21.00.

Comenteaza