Mircea Sandu face lumină: „Retrogradează echipele de pe locurile 15-18, plus cele fără licenţă”

Mircea Sandu face lumină: „Retrogradează echipele de pe locurile 15-18, plus cele fără licenţă”
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu (foto), a declarat ieri, pentru gsp.ro, că echipele care retrogradează pe teren nu vor fi salvate de faptul că „U” şi Rapid nu au primit licenţa. Astfel, „Naşul” a explicat că în acest sezon vor retrograda echipele de pe ultimele patru locuri, plus formaţiile care nu vor primi drept de participare de la comisia de licenţiere, cazul Universităţii şi al Rapidului.

Mircea Sandu a explicat că indiferent dacă „U" şi Rapid vor primi licenţa la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, echipele clasate pe ultimele patru locuri vor ajunge în Liga a II-a. „Regulile sînt clare. Locurile 15-18 retrogradează. Cu sau fără licenţă, retrogradează. De la 14 în sus rămân, dacă au licenţă, iar cine nu are licenţă pierde locul. De promovat, promovează primele două din fiecare serie, dacă obţin licenţa. Daca nu o obţin, rămân mai puţine. Tocmai pentru a încheia suspiciunea promovării unor echipe care vin de pe locurile 3-4 sau 5 sau echipe care au retrogradat şi au obţinut licenţa în detrimentul altora care nu au obţinut. Pentru a elimina această suspiciune am decis de 2-3 ani de zile, în comitetul executiv, să eliminăm articolul 20, care se referea la locurile vacante. Nu mai sunt locuri vacante", a spus Mircea Sandu.

„U" Cluj mai are nevoie de trei puncte pentru a fi salvată şi matematic. Cu toate astea, şi în cazul în care vor pierde tot până la final, „studenţii" se pot salva în cazul în care Chiajna nu obţine minimum patru puncte din următoarele două partide, cu CFR Cluj şi Pandurii Târgu-Jiu, iar Severinul şi Iaşiul nu câştigă maximum de puncte în cele trei etape rămase.

 

Etichete
Comenteaza