Mircea Cristescu, despre situaţia din baschetul românesc. "Multe cluburi de abia mai găsesc finanţare"

Mircea Cristescu, despre situaţia din baschetul românesc.
Liga Naţională a rămas cu 11 participante, după retragerea celor de la CSM Ploieşti.

CSM Ploieşti, adversara celor de la U-BT Cluj-Napoca din cea de-a doua rundă a Ligii Naţionale de baschet masculin, şi-a anunţat, astăzi, retragerea din campionat. Formaţia prahoveană nu a găsit finanţare pentru noul sezon competiţional, se arată într-un comunicat al echipei publicat pe site-ul Federaţiei Române de Baschet .

Partida dintre U-BT şi CSM Ploieşti ar fi trebuit să se dispute vineri seara, de la ora 19, pe teren propriu.

"Îmi pare foarte rău de situaţia celor de la Ploieşti. E regretabil ce se întâmplă în sportul autohton, fiindcă multe cluburi de abia mai găsesc finanţare. De altfel, o bună parte dintre acestea depind de suportul autorităţilor locale. Nu se mai poate continua aşa, trebuie să ne orientăm cu toţii către investiţii străine. Dacă la un moment dat erau 16 echipe în Liga Naţională, acum se numără din ce în ce mai puţine. Nu cred că locul rămas vacant va putea fi compensat cu altă formaţie", a comentat vice-preşedintele echipei clujene, Mircea Cristescu, pentru ZIUA de CLUJ.

George Toth, al cincilea transfer făcut de U-BT în pauza competiţională, semnase iniţial cu cei de la Ploieşti. Ulterior, a plecat de acolo din cauza problemelor cu care se confruntă clubul. Pivotul de 24 ani şi-a început cariera la BC Timişoara, adversara de astăzi a clujenilor din campionat.

"Aveam nevoie de o alternativă pe postul de pivot, după accidentarea lui Barro de la City Cup. Am urmărit mai mulţi jucători, dar Toth a fost singurul care ne-a dat un răspuns pozitiv. Momentan, nu e pus la punct cu pregătirea fizică. Dar are potenţial, nu prea găseşti baschetbalişti de 2,12 metri. Sper să-l aducem la un nivel cât mai ridicat, astfel încât să prindă şi echipa naţională. Alte transferuri nu ne interesează. Toţi jucătorii pe care i-am vrut sunt aici", a afirmat Cristescu.

Oficialul formaţiei de pe malul Someşului are convingerea că situaţia baschetului autohton se va îmbunătăţi în viitor: "Depinde de ceea ce facem în fiecare zi: conducătorii de club, antrenorii şi chiar jucătorii. Eu nu pot decât să sper că la un moment dat ne vom putea compara şi noi cu granzii Europei".

După retragerea celor de la CSM Ploieşti, Liga Naţională de baschet masculin rămâne doar cu 11 participante.

Gruparea prahoveană s-a înfiinţat în 2015, iar sezonul trecut a ieşit campioană în cel de-al doilea eşalon baschetbalistic.

Astăzi, de la ora 18:00, U-BT întâlneşte BC Timişoara, în deplasare, în primul meci din noul campionat.

Programul U-BT pe luna septembrie:

Luni, 19 septembrie, ora 18.00: BC Timişoara - U-Banca Transilvania (in direct pe Digisport 4)

Marți, 27 septembrie, ora 19.00: Petrolina AEK Larnaca - U-Banca Transilvania (turul I, preliminar al Basketball Champions League, mansa tur, in Cipru)

Joi, 29 septembrie, ora 19.00: U-Banca Transilvania - Petrolina AEK Larnaca (turul I preliminar al Basketball Champions League, mansa retur, Sala Polivalentă Cluj-Napoca)

Comenteaza