Mihai Silvășan după succesul din primul meci al semifinalelor Ligii Naționale: "Știam că nu va fi ușor"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:32
- Sport
- Ascultă știrea
U-BT Cluj-Napoca a câștigat în deplasare primul joc al seriei cu SCMU Craiova, scor 85-75.
Eliminați din ABA League, "studenții" s-au luat revanșa în Liga Națională, unde au obținut al patrulea succes consecutiv în play-off. Mihai Silvășan a oferit concluziile sale după victoria de la Craiova și e acum cu gândul la o recuperare cât mai rapidă a jucătorilor.
"Singurul lucru care ne interesa era victoria. Știam că nu va fi ușor, după ce în urmă cu mai puțin de 48 de ore am avut un meci foarte greu și solicitant în Muntenegru, plus călătoria. Cu toate acestea, am obținut ceea ce ne-am propus și sunt foarte fericit pentru acest aspect.
Acum trebuie să ne recuperăm, să vedem ce avem de îmbunătățit din punct de vedere tactic pentru meciul al doilea, pentru că SCM U Craiova era o echipă nouă pentru noi.
Nu am apucat să îi vedem foarte mult până acum și va trebui să ne adaptăm apărarea, cel puțin la jucătorii lor importanți, să fim mai buni, mai ales la Sessoms, care în prima repriză ne-a marcat 21 de puncte", a declarat antrenorul.
Cel de-al doilea meci al seriei dintre U-BT Cluj-Napoca și SCMU Craiova e programat sâmbătă, 16 mai, de la 20:00.











