Mihai Silvășan, concluzii după înfrângerea suferită la Roma: "A fost una dintre acele seri în care nimic nu a mers"

Mihai Silvășan, concluzii după înfrângerea suferită la Roma: "A fost una dintre acele seri în care nimic nu a mers"
| Foto: facebook.com/ubtcluj

Campioana României a cedat în fața celor de la Maxima Roma, scor 89-55, în etapa inaugurală din EuroCup.

Debutul în actualul sezon al competiției continentale nu a fost unul fericit pentru U-BT, care a suferit un eșec categoric în capitala Italiei. Mihai Silvășan a oferit concluziile sale după ce s-a întâmplat la Roma, și-a felicitat adversarii și a anunțat că își dorește să schimbe imaginea lăsată de elevii săi.

"În primul rând, felicitări celor de la Maxima Roma pentru victorie. Au meritat-o pe deplin. În al doilea rând, vreau să le cer scuze suporterilor care au venit din România să ne vadă jucând. Cu siguranță, evoluția noastră nu a fost cea pe care au venit să o vadă. În al treilea rând, ne așteptam ca Roma să fie un adversar dificil. Au jucători de calitate.

Pentru noi, a fost una dintre acele seri în care nimic nu a mers. Începând cu prima aruncare ratată și continuând cu aruncările deschise de trei puncte, ratările din apropierea coșului și mingile pierdute, totul a mers prost. Este păcat că acest lucru s-a întâmplat chiar la primul meci.

Acum trebuie să lucrăm și la partea mentală și să schimbăm imaginea pe care am lăsat-o aici. Dar astfel de momente fac parte din viața unei echipe, iar treaba noastră, ca antrenori, este să încercăm să corectăm aceste lucruri și să facem tot ce putem pentru a îmbunătăți situația", a declarat antrenorul.

"A fost rușinos. Nu sunt prea multe de spus. Am jucat slab din toate punctele de vedere, atât în prima repriză, cât și în a doua, atât în atac, cât și în apărare. Nimic nu ne-a ieșit. Până la urmă, este doar un meci și trebuie să mergem mai departe, dar trebuie să ne privim în oglindă și să fim sinceri cu noi înșine. Este un duș rece pentru noi.

Evoluăm într-o competiție dificilă, avem o grupă puternică și în această seară am întâlnit o echipă foarte bună. Trebuie să jucăm mai bine și o vom face, dar acest meci a fost, cu siguranță, un semnal de alarmă pentru întreaga echipă. Vrem să le mulțumim și suporterilor care au venit să ne susțină. Apreciem foarte mult prezența lor. Suntem abia la început și vom fi mai buni", a spus și căpitanul Patrick Richard.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .