Meci pentru viitorul “Şepcilor roşii”

Meci pentru viitorul “Şepcilor roşii”
Dacă “U” nu va învinge pe Fortuna Covaci, Viorel Hizo, dar şi câţiva jucători importanţi se vor despărţi de gruparea clujeană.

 Universitatea a stat “pe tuşă” două săptămâni, iar mâine va întâlni pe Fortuna Covaci într-un meci de “totul sau nimic”. în cazul unui succes, clujenii ar mai trage speranţe la promovarea în Liga I, în timp ce un eventual semi-eşec ar putea lăsa echipa fără antrenor şi şanse la îndeplinirea obiectivului.

 

Universitatea trebuie să rupă tradiţia din ultimele trei sezoane, care spune că echipa nu câştigă meciurile disputate în Sâmbăta Mare. Ultima dată s-a întâmplat în 2006, când “studenţii” învingeau cu 2-0 pe Gloria II Bistriţa. De atunci, echipa clujeană a pierdut pe rând cu Building Vânju Mare (0-1), Farul Constanţa (1-2) şi CFR Timişoara (1-2). Acum, un eventual insucces ar însemna ratarea obiectivului. Nici scaunul lui Viorel Hizo nu e foarte stabil.

 

Tot mai multe surse din apropierea clubului indică faptul că “Dulăul” se gândeşte să demisioneze în cazul în care nu va învinge pe Fortuna Covaci. Finanţatorul Florian Walter s-a confesat şi el unor apropiaţi că, în cazul unui insucces sinonim cu ratarea promovării, va renunţa la Hizo, dar şi la câţiva jucători importanţi, cu salarii mari, urmând să mizeze în continuare doar pe fotbaliştii tineri.

 

 “Dacă câştigăm meciurile cu Covaci şi Silvania, vom avea un moral bun pentru întâlnirea cu Dacia Mioveni. Cu trei victorii la rând cred că reintrăm serios în bătălia pentru promovare. Pe mine nu văd ce presiune să fie, doar pe jucători. Am avut şi o discuţie cu domnul Walter despre reconstrucţia echipei, în cazul în care nu învingem pe Fortuna Covaci. Există jucători tineri, precum Vasile Pop, Luca, Ţene, Machado sau Huvos, cu care putem merge mai departe. Spre exemplu, acest Luca are calităţi foarte bune, e “prieten” cu mingea, îl ascultă. Dacă nici pe ăştia de la Covaci nu-i batem, ne putem muta în Stalingrad”, a decretat “Dulăul”.

 

Hizo le-a transmis un mesaj şi jucătorilor care se plâng de durata prea mare a cantonamentelor. “Celor care zic că stau prea mult în cantonamente să le transmiteţi că sunt doar «vrăjeli». înainte de meciul cu Craiova i-am convocat doar cu o zi înainte, acum intrăm cu două. Eu îi trimit la odihnă între două antrenamente tocmai pentru a nu-i vedea prin nu ştiu ce cafenele în perioada în care ar trebui să stea acasă. E anormal ca unii să fie nemulţumiţi că nu joacă, pentru că ei se scot din echipă, nu eu îi scot. Pentru mine, toţi sunt egali, nu am niciun interes să evolueze unul sau altul”, a spus Hizo.

 

Acesta a dezvăluit şi câteva dintre modificările pe care urmează să le facă pentru meciul de mâine, iar Unguruşan şi Reinaldo vor “sări” din echipă. Primul este accidentat, iar brazilianul plăteşte tribut prestaţiei foarte slabe din primele două meciuri ale anului.

 

Astfel, Hizo ar putea trimite în teren următoarea formulă de echipă: Matache – Baiano, Bonatti, Basso, Ţene – A. Popa, Bucşa, Huvos, Acosta – Lemnaru, Voican (Machado).

 

 Meciul se va disputa mâine, de la ora 11.00, pe arena “Clujana”, urmând să fie transmis în direct de Sport.ro

 

“Dacii liberi” vin pentru un egal

 

Antrenorul Fortunei Covaci, Remus Steop, a declarat că speră să profite de forma slabă a Universităţii şi să plece cu un punct de la Cluj. “Putem obţine un rezultat bun la Cluj. Un punct poate conta mult, un loc deasupra liniei la final. Presiunea trebuie să fie pe ei, până la urmă e vorba de «U». Nu cred că vor evolua ca în jocul cu FC Bihor”, a spus Steop, citat de liga2.ro.

 

în schimb, Hizo crede că Fortuna va evolua cu o încrâncenare mai mare faţă de meciul din precedenta etapă, cu UTA. “Vor veni să se agaţe de orice lucru. Sunt convins că nu vor avea aceeaşi atitudine ca la jocul cu UTA”, crede “Dulăul”.

 

Comenteaza