Machado plusează la obiectiv: “Îmi doresc să luăm titlul!”
- Scris de Alin Sutea
- 05 Iul 2011, 00:41
- Sport
- Ascultă știrea

Machado a înscris de cinci ori în sezonul trecut, a traversat perioade bune sau foarte proaste de formă, iar acum vrea să o ia de la capăt. Brazilianul în vârstă de 22 de ani nu se sperie de obiectivul impus de conducere, locurile 1-4 şi finala Cupei României, dimpotrivă, şi-a trasat ţeluri şi mai înalte: "Personal, îmi doresc să câştigăm chiar titlul. Faţă de sezonul trecut avem un lot mai valoros. În plus, am început să câştigăm tot mai multe meciuri, suntem un grup unit de jucători şi absolut toţi de aici ne dorim să câştigăm meci de meci", a spus Machado.
La fel ca şi colegii săi, jucătorul venit de doi ani la "U" se declară încântat de sistemul 1-4-3-3, testat de Ionuţ Badea în cantonamentul din Austria, deşi recunoaşte că poziţia de extremă e una puţin neobişnuită. Brazilianul aşteaptă şi revenirea la Cluj, spunând că având un stadion plin în spate, Universitatea va deveni o forţă mai ales în propriul fief. "Joc pe o poziţie nouă pentru mine, dar e un sistem de joc bun pentru echipa noastră, aşa vom putea câştiga mult mai multe meciuri. E un sistem ofensiv şi plăcut ochiului. Cu siguranţă, va fi mult mai bine că vom juca având un stadion plin în spate. La partidele de acasă vom porni cu un mare avantaj faţă de adversar, oricare ar fi el", a declarat Machado. Autor a cinci goluri în sezonul trecut, acesta şi-a propus să marcheze de trei ori mai mult în stagiunea care urmează. "Nu ştiu dacă vor fi chiar 15 goluri, dar mi-am propus să înscriu cât mai multe. Cel mai important lucru e ca echipa să câştige. Eu voi juca meci de meci pentru a ajuta echipa cât pot eu de bine", a precizat fotbalistul brazilian.