Video Louis Munteanu a reușit primul hat-trick la CFR Cluj: "De asta am venit în România, să mă bat la titlul de golgheter"

Louis Munteanu a reușit primul hat-trick la CFR Cluj: "De asta am venit în România, să mă bat la titlul de golgheter"
| Foto: facebook.com/lpf.ro

Internaționalul de tineret a reușit performanța chiar împotriva fostei sale echipe, Farul Constanța.

Crescut de formația de la malul mării, Louis Munteanu nu a sărbătorit niciuna dintre reușitele sale, care au adus un succes cu 3-1 pentru CFR Cluj. Totuși, la finalul jocului, atacantul s-a arătat încântat de golurile marcate și și-a anunțat candidatura pentru titlul de golgheter al Superligii.

"Este primul hat-trick, sunt fericit pentru victoria echipei în primul rând. Am jucat bine încă din prima repriză, în a doua am vrut să ținem de rezultat și a venit și golul 3 și asta a fost povestea meciului de azi.

Am făcut cea mai bună repriză de când suntem noi, așa trebuie să continuăm. Este bine pentru moralul meu în primul rând că marchez. De asta am venit în România, să mă bat la titlul de golgheter.

Dacă nu luam golul la Botoșani era excelent. E bine că s-a văzut reacția în această seară, că reușim să ne clasăm în play-off și apoi să ne batem la campionat", a spus Munteanu, conform Digisport.

În urma celor trei goluri marcate în poarta Farului, atacantul CFR-ului a ajuns la 12 reușite în actuala stagiune a Superligii și a urcat pe primul loc în ierarhia celor mai buni marcatori. El e urmat în clasament de Daniel Bîrligea (FCSB) cu 10 goluri.

Comenteaza