Video Liderul vine pe Cluj Arena. Chindia nu concepe alt rezultat decât victoria cu "U"

Liderul vine pe Cluj Arena. Chindia nu concepe alt rezultat decât victoria cu "U"
| Foto: captură YouTube

“Șepcile roșii” se vor duela vineri, de la 19:30, cu Chindia Târgoviște, care soseşte la Cluj din postura de favorită: se află pe primul loc în clasament, iar în partida tur a învins fără drept de apel.

După o victorie muncită pe terenul înghețat al celor de la Metaloglobus, FC Universitatea Cluj se întoarce acasă pentru ultima reprezentație din acest an. În fața suporterilor clujeni se vor duela două dintre candidatele la promovarea în prima ligă, în derby-ul etapei cu numărul 21 din eșalonul secund.

Ambele echipe sunt în formă bună și vin după serii însemnate de invincibilitate. “Studenții” au ajuns la 13 meciuri fără eșec în campionat, în timp ce formația condusă de Viorel Moldovan are 14 meciuri consecutive fără înfrângere. În partida tur, gazdele de atunci s-au impus cu 2-1, prin golurile lui Cherchez și Mihai, în timp ce clujenii au înscris prin Florescu.

Duelul dintre cele două formații este unul cu o istorie îndelungată, care datează încă din 1961 și consemnează 17 dueluri directe. Universitatea Cluj s-a impus de nouă ori, dintre care opt pe propriul teren, în timp ce patru jocuri s-au încheiat la egalitate, iar Chindia a ieșit victorioasă de patru ori. În prima întâlnire din istorie dintre cele două formații “Șepcile roșii” s-au impus cu 6-1.

Iuliu Hațiegan îndeamnă fanii să vină în număr cât mai mare la stadion. “Ne așteaptă un meci foarte greu împotriva Chindiei, noul lider al seriei, care vine după o victorie cu ASU Poli Timișoara, obținută in-extremis. Vom face tot ce ține de noi ca să câștigăm, cum s-a întâmplat și în partidele jucate până acum, de altfel. Va fi ultimul joc al anului, îl vom juca acasă și sper să o facem în fața unui stadion cât mai plin. Ne dorim să ne impunem, cu atât mai mult cu cât am putea să trecem peste ei în clasament, având golaveraj superior”, a spus fotbalistul FC Universitatea Cluj.

SIGURI DE VICTORIE. Chindia vine la Cluj să câștige, anunță Viorel Moldovan

Antrenorul liderului, Viorel Moldovan susține că va adopta o mentalitate ofensivă pe Cluj Arena. “Ne așteaptă un joc dificil, ultima etapă din acest an, împotriva unei contracandidate la promovare. Vom merge la Cluj să facem un joc foarte bun și să ne întoarcem victorioși de acolo. Chindia nu păcăleşte fotbalul, câtă vreme voi fi aici vom juca numai înainte”, a declarat tehnicianul în presa locală din Târgoviște. 

FC Universitatea Cluj ocupă locul al cincilea în Liga 2, cu 41 de puncte, în timp ce Chindia conduce clasamentul, la trei lungimi distanță. Derby-ul de pe Cluj Arena se va disputa vineri, 7 decembrie, de la ora 19:30.

REZUMATUL PARTIDEI DIN TUR: CHINDIA - "U" 2-1

Comenteaza