Jucătorul depistat pozitiv de ANAD a jucat în meciul U-BT - CS Vâlcea. Reacția lui Mihai Silvășan

Jucătorul depistat pozitiv de ANAD a jucat în meciul U-BT - CS Vâlcea. Reacția lui Mihai Silvășan
| Foto: euroleaguebasketball.net

Cel mai important baschetbalist al echipei oaspete, Cornelius Hudson, a fost depistat pozitiv cu THC, în urma unui test efectuat în 23 aprilie.

Vestea despre situația jucătorului în vârstă de 31 de ani a venit chiar înaintea partidei, însă asta nu l-a împiedicat pe american să evolueze și să încheie partida cu 27 de puncte, 6 recuperări și 3 pase decisive.

La finalul meciului câștigat de U-BT cu 105-85, Mihai Silvășan a comentat situația oponentului echipei sale și a dezvăluit că un astfel de caz ar fi tratat diferit de către campioana României.

"Referitor la cazul lui Hudson, am înțeles că a fost depistat pozitiv. Știam dinaintea meciului că a primit acea hârtie. Am fost uimit că a jucat astăzi, însă nu este treaba mea ce fac cei de la Vâlcea.

Vă pot spune ce s-ar întâmpla la noi în echipă, avem contracte stricte și regulament de ordine interioară. Dacă un jucător de la noi ar fi în această situație, l-am suspenda automat. Nu mi se pare normal să joace, chiar și dacă există un mic dubiu.

E un punct de vedere, nu mă pot implica eu în această problemă. Noi trebuie să ne facem treaba și să câștigăm cu și fără Hudson pe teren", a declarat tehincianul.

Comenteaza