Jucătorii CFR-ului primesc Steaua cu buzunarele goale

Jucătorii CFR-ului primesc Steaua cu buzunarele goale
Fotbaliştii lui Paszkany sunt neplătiţi de patru luni, clubul având întârzieri mari şi la plata chiriilor.

CFR se pregăteşte să primească vizita campioanei Steaua Bucureşti, dar conducerea are restanţe însemnate faţă de fotbalişti. Majoritatea jucătorilor nu şi-au primit banii pe ultimele patru luni, clubul având întârzieri însemnate şi la achitarea chiriilor.

S-a terminat cu binele la CFR Cluj. Dacă în anii trecuţi Paszkany oferea prime consistente de joc şi bonusuri de performanţă, situaţia s-a schimbat radical în acest sezon. Fotbaliştii au restanţe însemnate, majoritatea având de recuperat salariile pe ultimele patru luni. Miercuri a fost zi de plată, dar conturile jucătorilor au rămas tot goale. Situaţia e critică, clubul duce lipsă de lichidităţi şi are întârzieri de câteva luni şi la plata chiriilor jucătorilor. „Vom plăti doar performanţa şi până acum nu mi-a plăcut deloc ce-am văzut. Locul nostru trebuie să fie sus în clasament, nu unde suntem acum, până atunci nu discutăm de bani. Unii jucători par plictisiţi ", a răbufnit finanţatorul din Gruia. Problemele cu banii au fost abordate şi de jucători în această iarnă, când echipa se afla în cantonament în Turcia. Câţiva jucători importanţi din lot în frunte cu căpitanul Ricardo Cadu şi cu portarul Mario Felgueiras s-au plâns că Paszkany nu le-a virat ultimele salarii, dar situaţia s-a mai detensionat la revenirea în România. Conducerea le-a virat la sosirea în ţară salariul pe o lună şi jumătate, iar jucătorii s-au mai liniştit, dar de atunci n-au mai primit niciun ban. Partida dintre CFR Cluj şi Steaua Bucureşti se va juca sâmbătă, de la ora 20:00, pe stadionul Dr.Constantin Rădulescu.

Probleme cu foşti jucători

Gabriel Mureşan, Eduard Stăncioiu şi Nicolas Godemeche, care au activat la CFR, au dat clubul în judecată şi solicită plata ultimelor salarii. „Sunt bani pentru care am muncit, de la primele de joc mi-am luat şi gândul, dar aici este vorba de salarii. Ceea ce mă deranjează şi m-a deranjat cel mai mult este lipsa de comunicare cu preşedintele şi cu alţi oameni din conducere. Dacă m-ar fi sunat şi mi-ar fi spus să îi amân pentru că nu au bani, aş fi acceptat fără probleme. Eu i-am căutat pe ei, dar nu mi-a răspuns nimeni la mesaje. După şase ani şi jumătate în care am jucat acolo, n-am primit nici măcar o vorbă bună în vară, când m-am transferat. Nu mi-a urat nimeni nici succes, nimic. Aşa e lumea din fotbal, azi eşti bun, iar apoi la revedere, eşti gata. Se folosesc de tine, îi ajuţi şi-ţi rupi picioarele pentru ei, iar apoi nu mai discută nimeni cu tine. Asta este situaţia. Bine, nu doar în Cluj, ci în tot fotbalul din România. Eu nu mi-am dorit niciodată să depun memoriu, dar conducerea CFR-ului a refuzat să discute cu mine", a declarat Gabi Mureşan, pentru ZIUA de CLUJ.

Etichete
Comenteaza