Jefte a ajuns în Cipru, însă nu poate fi prezentat de noua sa echipă

Jefte a ajuns în Cipru, însă nu poate fi prezentat de noua sa echipă
| Foto: facebook.com/cfr1907

Atacantul spaniol al CFR-ului a fost împrumutat de ciprioții de la Pafos.

Deși a sosit în pauza competițională din vară, Jefte Betancor a fost cedat de formația din Gruia. Oficialii campioanei s-au înțeles cu cei de la Pafos, care l-au împrumutat pentru un sezon pe atacant.

Touși, ibericul nu poate fi încă prezentat de noua sa echipă. Managerul general al celor de la Pafos, Haris Theocharus, a explicat situația lui Jefte.

"El este jucătorul lui Pafos, se află în Cipru, în câteva zile ne vom consulta cu FIFA și Asociația de Fotbal a Ciprului, pentru a vedea dacă îl vom putea folosi.

Noi, Pafos, am respectat regulamentul, am făcut transferul la timp și suntem optimiști că vom primi un rezultat pozitiv în acest caz", a spus oficialul pentru presa din Cipru.

Atacantul în vârstă de 29 de ani a jucat 14 meciuri pentru CFR Cluj, reușind să înscrie de 3 ori și să ofere o pasă decisivă.

Comenteaza