Iuliu Mureșan pregătește noi negocieri pentru aducerea de investitori străini la CFR

Iuliu Mureșan pregătește noi negocieri pentru aducerea de investitori străini la CFR
Oficialul "feroviarilor" a anunțat că tratativele vor începe încă de săptămâna viitoare. Președintele formației din Gruia speră, de asemenea, ca Paszkany să revină în acționariatul echipei.


">

"Ne-a fost foarte greu în această perioadă și e bine că am lipsit de la club doar două luni. Am revenit cu forțe proaspete și am reușit să asigurăm bugetul necesar pentru echipă. Suntem cu salariile la zi, nu știu dacă se întâmplă același lucru și la celelalte echipe din țară care trec prin aceeași situație. Trebuie să ne străduim să facem performanță pentru că fiecare poziție mai sus în clasament sau trofeu câștigat înseamnă un ban în plus pentru echipă.

Am încrederea că lucrurile vor merge din ce în ce mai bine. Săptămâna viitoare o să avem o rundă de negocieri cu investitori din afara țării. Oamenii sunt foarte serioși, ei ne-au căutat și nu invers, ceea ce e un semn bun. Sper să se concretizeze și așa s-ar rezolva toate problemele. Vrem să ieșim cât mai repede din insolvență și să jucăm în cupele europene", a declarat Iuliu Mureșan în cadrul unei conferințe de presă.

Președintele de la CFR Cluj speră ca Paskany să se întoarcă în acționariatul echipei.

"Îmi doresc foarte mult să revină aici. Arpy este acționarul majoritar al acestei echipe și ne-ar fi de mare ajutor dacă s-ar implica din nou la club", a subliniat Mureșan.

Oficialul "feroviarilor" a dezvăluit și care este secretul rezultatelor înregistrate de CFR în ultima perioadă.

"Nu avem jucători ca la Barcelona, Manchester City sau Real Madrid, dar avem un suflet poate mai mare ca al lor și asta contează cel mai mult. Avem fotbaliști interesanți în lot, jucători tineri și foarte valoroși. Tinerii, de altfel, se vând întotdeauna pe sume foarte bune. Avem și capacitatea de a găsi alternative pentru jucătorii vânduți și de a-i integra în lot, bineînțeles. Rus, Omrani sau Peteleu au reușit să se adpateze încă de la primul meci în tricoul formației noastre", a afirmat el.

Șeful "vișiniilor" afirmă că echipa sa nu va fi depunctată la finalul sezonului regulat, așa cum s-a speculat la sfârșitul săptămânii trecute.

"Am tot fost depunctați în ultimii ani. Prima dată cu 24 puncte, am câștigat la TAS. A doua oară ni s-au luat 10, iar acum 6. Dar în momentul de față suntem pe 6, loc de play-off, și tot ce contează este să ne menținem acolo. Ne bucurăm că federația și liga au apreciat corect textul regulamentului și lucrurile s-au rezolvat", a mai zis Mureșan.

Fosta campioană a României a început un nou parteneriat cu actualul sponsor de echipament sportiv și un altul cu o firmă de promovare a produselor vândute sub sigla CFR.

"Încercăm să facem cât mai multe lucrui pe linie de marketing, iar luni se va deschide noul nostru magazin. Suntem cel mai vechi club de fotbal din România, iar la anul vom celebra 110 ani de la înființare. Sperăm să fie o aniversare la fel de frumoasă precum cea din 2007", a declarat Iuliu Mureșan.

Antrenorul de la CFR Cluj, Vasile Miriuță, speră ca echipa sa să aibă rezultate din ce în ce mai bune și fanii să fie alături de echipă într-un număr mai mare.

"Mă bucur că se întâmplă acest lucru. Important e să aducem rezultate cât mai mari și să avem cât mai mulți suporteri la meciurile care vor urma. Sper ca produsele din noul magazin să se vândă cât mai bine. Îmi pare rău că nu mai pot juca pentru că tricourile cu mine ar fi avut ar fi avut mare succes", a spus tehnicianul de 48 ani.

CFR Cluj va întâlni luni, 7 noiembrie 2016, pe teren propriu, FC Botoșani, în prima partidă de acasă din returul sezonului regulat.

Comenteaza