Ioan Ovidiu Sabău, despre o posibilă calificare în play-off: "Ar fi extraordinar pentru viitorul acestui club"

Ioan Ovidiu Sabău, despre o posibilă calificare în play-off: "Ar fi extraordinar pentru viitorul acestui club"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Universitatea Cluj se află în fața unei șanse uriașe de a accede între primele 6 echipe ale Superligii.

La aproape doi ani de la momentul revenirii pe prima scenă a fotbalului românesc, "studenții" se pregătesc pentru meciul sezonului. Universitatea Cluj are, în premieră, șansa de a evolua în play-off și depinde doar de propriul rezultat pentru a se califica în faza superioară a campionatului.

Înaintea jocului de la Voluntari, ultimul din sezonul regulat, Ioan Ovidiu Sabău îndeamnă la calm, dar și la concentrare maximă. Tehnicianul are încredere în calitățile elevilor săi și își dorește ca fiecare să fie cu gândul doar la victorie.

"E un examen, un meci care ar putea fi cireașa de pe tort la tot ce am făcut într-un timp foarte scurt. Am trecut prin niște etape importante, ne-am maturizat. Spuneam că avem jucători de play-off. Va fi un meci în care va conta experiența antrenorilor, maturitatea jucătorilor, cum fac față presiunii.

Pentru noi este ca și cum am câștiga un campionat. Este o mare realizare, trebuie multă voință. Îmi doresc echilibru, liniște. Vrem să venim cu o calificare. Ar fi extraordinar pentru viitorul acestui club, pentru acești oameni deosebiți care ne-au susținut necondiționat. Ar fi cea mai mare satisfacție să îi văd pe acești oameni mândri de echipa lor și a mea.

Pentru jucători ar fi o realizare extraordinară. Dacă nu ne-am califica ar fi un mare eșec. Lumea va fi dezamăgită. Sper ca încrederea conducerii și stabilitatea pe care am avut-o să fie răsplătită. Noi avem un avantaj, depindem de noi. Nu avem voie să ne gândim la absolut nimic în timpul jocului, să văd pe cineva cu telefonul pe bancă.

Noi trebuie să facem tot ce depinde de noi ca să nu ne reproșăm nimic la final. E un joc până la urmă. În urma noastră trebuie să rămână o impresie bună de voință și mult caracter", a declarat antrenorul.

Partida dintre Universitatea Cluj și FC Voluntari se va disputa vineri, de la 20:00.

Comenteaza