Încep meciurile de pe tabloul principal al BT Tennis Trophy 2011
- Scris de Septimiu Fantea
- 23 Aug 2011, 00:23
- Sport
- Ascultă știrea

Ultimele meciuri din calificări s-au încheiat ieri, iar de azi acestea vor face loc celor de pe tabloul principal. Cum de la turneu nu lipsesc nume celebre ale tenisului românesc şi nu numai, precum Răzvan Sabău sau Victor Anagnastopol, organizatorii aşteaptă un interes apreciabil din partea publicului. "Va fi un turneu puternic prin prisma jucătorilor de certă valoare de pe tabloul principal. De asemenea, competiţia oferă tinerilor sportivi posibilitatea de a face pasul spre tenisul de performanţă. Până acum, atmosfera a fost plăcută şi am remarcat un tenis de calitate. Vrem să mobilizăm publicul din Cluj să ne fie alături în număr cât mai mare şi în zilele viitoare. Le doresc succes tuturor clujenilor, dar şi celorlalţi participanţi. Chiar dacă, judecând după experienţă, adversarii primilor pornesc cu prima şansă, să nu uităm că în tenis nimic nu e jucat până la ultima minge", a declarat directorul de turneu, Lucian Boldor.
Revenit acasă după ce, duminică, a câştigat în Macedonia primul turneu ITF din carieră, tenismenul Patrick Ciorcilă a declarat că, de această dată, nu îşi propune un obiectiv îndrăzneţ, în condiţiile în care mâine va întâlni un adversar de calibru în persoana favoritului numărul 6, Răzvan Sabău (34 de ani). "Este un turneu diferit faţă de cele la care am participat până acum. Nu cred că am prea multe şanse la această competiţie, am doar 14 ani, dar voi avea şansa să acumulez experienţă. Urmăresc tenisul cu interes şi încerc de fiecare dată să învăţ cât mai multe lucruri noi. Recunosc că am emoţii, dar voi încerca să îi fac faţă lui Răzvan Sabău", a declarat Ciorcilă. El a fost completat de Ciprian Porumb Junior, care îl va întâlni azi pe Adrian Cruciat (27 de ani). "Mereu mi-a plăcut să joc acasă, în faţa prietenilor şi a familiei. Va fi un turneu puternic, cu jucători foarte buni. Vreau să fac o figură frumoasă, deşi sosesc după mai multe accidentări", a precizat Porumb Jr. Un alt tenismen de la Winners, Alex Jecan, îl va înfrunta pe compatriotul său Andrei Mlendea.
Turneul internaţional BT Tennis Trophy 2011, cel mai important eveniment din istoria tenisului clujean, a strâns la Cluj-Napoca 96 de sportivi din 20 de ţări şi trei continente. Competiţia, care este al treilea turneu Futures organizat în tot atâţia ani la Winners Tennis Club, se va încheia duminică.