Încă o plecare de la “U” Cluj. Un fotbalist crescut de “studenți” a ajuns în Liga 1

Formația clujeană s-a despărțit de unul dintre jucătorii care au făcut parte din lotul echipei încă din 2016 și a pus umărul la cele două promovări consecutive.

Schimbarea de strategie de la “U” Cluj a produs modificări importante și la nivelul lotului. Au fost aduși mai mulți jucători portughezi, iar cei care au evoluat în sezon trecut au fost lăsați să părăsească echipa clujeană. Ultimul nume de pe lista plecărilor este Iuliu Hațiegan, care a semnat cu Poli Iași. Tânărul jucător a semnat un angajament pe două sezoane cu formația din Copou.

“Mulțumesc U Cluj pentru tot! Pentru ca m-ai învățat sa fiu rând pe rând: suporter, copil care iese cu fotbaliștii de mâna, copil de mingi, junior la toate grupele de vârsta pana când am ajuns jucător la prima echipa. Pentru toate momentele de bucurie și entuziasm pe care le-am trăit făcând parte din aceasta familie și chiar și pentru cele mai puțin bune. Toate aceste m-au învățat și ajutat să mă dezvolt și să devin dincolo de fotbal, omul care sunt azi”, a fost mesajul mijlocașului la despărțirea de “Șepcile roșii”.

În vârstă de 21 de ani, Iuliu Hațiegan a fost crescut de Univeristatea Cluj, iar în sezonul precedent a evoluat în 26 de meciuri și a înscris de șase ori.

Comenteaza