În ce țară se recuperează Dan Petrescu / Deac i-a dedicat victoria din Giulești: ”Am jucat pentru el. Merită statuie!”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 07:18
- Sport
- Ascultă știrea

Sute de mesaje de susținere au curs pe pagina de Facebook a CFR-ului pentru antrenorul din Gruia după ce a fost postată o fotografie cu pentru Dan Petrescu și trofeul din Cupa României.
Imediat după ce a câștigat Cupa României Dan Petrescu a anunțat că va lua o pauză din cauza problemelor de sănătate. „Mă chinui foarte mult, nu am energia care trebuie. Vreau să îmi rezolv problemele medicale, să fiu sănătos. Voi lua o pauză”, a spus Dan Petrescu.
Din informațiile ProSport, antrenorul a ales să se trateze în Turcia. Acolo ar urma să plece Dan Petrescu pentru ca problema sa de sănătate să fie diagnosticată corect și tratată. Problemele de sănătate ale antrenorului i-au înduioșat și pe fanii lui CFR Cluj. Clubul din Gruia a postat pe social media o fotografie cu antrenorul, alături de ultimul trofeu cucerit, iar Petrescu a primit sute de mesaje de susținere din partea fanilor echipei. „Ne bucurăm că nu v-ați dat demisia atunci când unii «fani» au cerut-o”, a fost unul dintre mesajele trimise de suporteri către Dan Petrescu.
Pe pagina de Facebook a clubului au curs mesajele de susținere pentru antrenor, unii suporteri spunând chiar că "patronii și conducătorii clubului trebuie sa înțeleagă faptul că fără Dan nu se poate nimic! CFR Cluj înseamnă Dan Petrescu la ora actuală! Dacă pleacă se alege praful! Omul din imagine este garanția succesului pe termen lung! Dane ești numărul 1 și tu știi asta, probabil și ceilalți din jurul tău au aceeași opinie! Sănătate multă, să-ți revii cât mai repede!", a transmis unul dintre suporterii care apreciază valoarea lui SuperDan.
Fără Dan Petrescu, trupa din Gruia s-a impus categoric în capitală, scor 4-1, în etapa cu numărul 9 din play-off. După victoria categorică din Giuleşti a CFR-ului, decarul Ciprian Deac a declarat că victoria cu Rapid îi este dedicată lui Dan Petrescu.
"În seara asta am jucat pentru Mister. Nu trece prin cele mai bune momente. Suntem alături de dânsul, am jucat pentru el. Suntem alături de el cu gândul și inima și îl așteptăm cât mai repede alături de noi. Acest om merită statuie. Să vezi doar fotbal, să trăiești pentru fotbal, să nu vezi altceva în afară de fotbal jos pălăria. E un om care mănâncă fotbal pe pâine”, a declarat Deac la flash-interviu, citat de digisport.ro.