FRF: Gheorghe Chivorchian este noul secretar general, Deaconu rămâne şef la CCA

FRF: Gheorghe Chivorchian este noul secretar general, Deaconu rămâne şef la CCA
Noul preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că în mandatul său secretarul general al forului va fi Gheorghe Chivorchian, în timp ce Vasile Filimon şi Alexandru Deaconu îşi vor păstra funcţiile de trezorier, respectiv şef al CCA.

Răzvan Burleanu a fost ales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), el primind 113 voturi în turul doi de scrutin, faţă de 59 câte a avut fostul arbitru Vasile Avram.

În prima sa declaraţie ca şef al FRF, Burleanu i-a cerut demisia lui Adalbert Kassai, secretarul general din mandatele fostului preşedinte Mircea Sandu. Kassai a fost acuzat de contracandidaţii lui Gheorghe Popescu la preşedinţia FRF că i-a făcut campanie electorală fostului internaţional.

Înaintea turului doi al alegerilor, Gheorghe Chivorchian le-a cerut, miercuri, membrilor afiliaţi care l-au votat în primul tur să-i acorde sufragiile lui Răzvan Burleanu.

Etichete
Comenteaza