Franța se impune categoric la Cluj în fața Elveției iar ambele echipe vor juca în sferturile Euro U21

Franța se impune categoric la Cluj în fața Elveției iar ambele echipe vor juca în sferturile Euro U21
| Foto: uefa.com

Francezii câștigă, scor 4-1 împotriva Elveției pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” și se califică în sfertul de finală Euro U21 care se va juca pe Cluj Arena.

Franța revine pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca pentru ultimul meci al grupei după ce a învins Norvegia la limită, 1-0, în timp ce Elveția vine după un o înfrângere 2-3 împotriva Italiei pe Cluj-Arena.

Franța începe în atac și are prima ocazie a partidei, însă mingea trimisă de Caqueret este blocată de un fundaș advers.

Franța primește penalty după o incursiune a lui Cherki care a driblat mai mulți adversari dar arbitrul danez Morten Krogh apreciază că a fost faultat în momentul șutului.

Bate Gouiri, care îl păcălește pe portarul Elveției și înscrie (minutul 16). Marcatorul îi dedică golul coechipierului său, Michael Olise, care a ieșit accidentat la partida trecută împotriva Norvegiei, unde a reușit să marcheze.

Tot francezii s-au văzut nevoiți să facă și prima schimbare (min. 19). Kone iese accidentat și este înlocuit de Enzo Le Fee.

Elveția rămâne conentrată la joc în urma penalty-ului și are câteva ocazii periculoase câteva minute mai târziu.

Gol Elveția! Francezii sunt egalați (min. 35). Ndoye înscrie cel de al doilea gol al său la acest campionat după pasă a lui Amdouni, iar atmosfera s-a încins pe o vreme răcoroasă.

Elveția revine motivată de la cabine și are o mare ocazie prin Amdouni. Chavalier e la posturi și respinge în corner. Franța are și ea o ocazie importantă câteva minute mai tarziu, dar mingea respinsă iese în corner.

Gol Franța. Le Bleu intră din nou în avantaj (min. 65) după mai multe ocazii periculoase. Golul este reușit de Barcola.

1.652 de spectatori au fost prezenți pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.

Gol Franța! Le Bleu se desprinde la 3-1. Gouiri reușește dubla în minutul 74 după șutul la vinclu. Cocoșii galici marchează din nou pentru 4-1 prin căpitanul Caqueret după o pasă a lui Barcola.

Francezii nu au luat piciorul de pe accelerație în ciuda scorului și au continuat să aibă atacuri periculoase la poarta lui Saipi.

Omul meciului este francezul Rayan Cherki.

Franța câștigă grupa cu maxim de puncte, iar Elveția se califică în sferturile Euro U21 de pe locul al doilea.

Comenteaza