Fotbalistul de la care CFR și-a luat gândul. ”E bun, dar scump”

Fotbalistul de la care CFR și-a luat gândul. ”E bun, dar scump”
Liderul Ligii 1 și-a luat gândul de la unul dintre cei mai talentați tineri din Liga 1. ”Feroviarii” au spus că e prea scump.

În urmă cu aproape două săptămâni, Alexandru Ioniță era mai aproape ca niciodată de CFR Cluj. Ardelenii au pus pe masă 700.000 de euro, plus procente dintr-un viitor transfer. "Nouă ne place, e un fotbalist pe care îl urmărim", spunea președintele clubului, Iuliu Mureșan.

"Pe 8 ianuarie, când ne reunim, sper să avem jucătorii pe care îi dorim la antrenament", afirma antrenorul "feroviarilor", Dan Petrescu. Cu toate acestea, venirea lui Ioniță în Gruia e de domeniul trecutului. Managerul general al "ceferiștilor", Bogdan Mara, crede că prețul cerut de Astra este prea mare. Din același motiv, CFR a renunțat și la transferul lui Olimpiu Moruțan, care e pe punctul să semneze cu FCSB.

"Ioniță e un jucător foarte bun, dar scump. Nu e liber de contract, mai are încă un an. Dacă era un jucător care mai avea şase luni de contract (mai vorbeam, n. red.)", a declarat Mara, pe Digisport.

Format la Rapid, Alexandru Ioniță joacă la Astra din 2014. A luat un titlu, o cupă și două supercupe ale României cu giurgiuvenii. Mijlocașul de 22 ani a înscris 10 goluri în acest sezon, fiind pe locul 3 în topul marcatorilor. Este cotat la 1,2 milioane de euro pe portalul transfermarkt.com.

Comenteaza