Fotbaliștii de la ”U” Cluj au dat în mintea copiilor FOTO

Fotbaliștii de la ”U” Cluj au dat în mintea copiilor FOTO
Fotbaliștii de la Universitatea Cluj s-au antrenat, luni, pe Cluj Arena, alături de copiii și dascălii de la Grădinița ”Albă ca Zăpada”.

După obișnuita vizită în vestiar, unde au făcut cunoștință cu toți jucătorii lui "U" Cluj, pentru cei mici a urmat mini-sesiunea de pase, driblinguri și fotografii de pe terenul de joc, zâmbetele sincere cucerind chipul fiecăruia.

Surpriza zilei pentru elevii lui Marius Popescu a venit mai târziu, din înaltul tribunei oficiale, de unde a răsunat la unison "Haide "U"!, Haide "U"!". Gestul copiilor a fost răsplătit cu aplauze din mijlocul gazonului.

"Ne face plăcere să fim printre cei mici, să vadă și ei condițiile în care ne antrenăm, să vadă ce înseamnă fotbalul și "U" Cluj. Nu știu cât înțelege fiecare în momentul de față, dar cred că acțiunile de acest gen sunt benefice atât pentru noi, cât și pentru ei, așa că le-am repeta oricând, cu drag. E important să atragem copiii, să le insuflăm dragostea pentru mișcare, deoarece printre ei se pot afla viitorii noștri suporteri. Sper să avem un public din ce în ce mai numeros și la meciurile de pe teren propriu", a declarat căpitanul Universității Cluj, Gabriel Giurgiu, pe fcuniversitateacluj.ro.

"U" Cluj nu se află la prima acțiune de acest fel. În urmă cu o lună, tot pe Cluj Arena, oaspeții "studenților" au fost copiii de la școala privată internațională Transylvania College.

Evenimentul face parte din inițiativa "UKids", prin intermediul căreia "U" Cluj caută să strângă legăturile dintre club și comunitate, adresându-se de această dată celor mici, pentru a le transmite dragostea pentru sport, dar și puțin din disciplina necesară performanței.

Comenteaza