Finanţatorul Craiovei se gândeşte la retragerea echipei , după arbitraje nefavorabile, cu CFR şi Steaua

Finanţatorul Craiovei se gândeşte la retragerea echipei , după arbitraje nefavorabile, cu CFR şi Steaua
Finanţatorul echipei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, se gândeşte la retragerea echipei din campionat, după ce oltenilor le-a fost anulat un gol considerat valabil de către aceştia, la scorul de 1-0, în meciul disputat ieri seară cu Steaua. Anterior, după meciul cu CFR, craiovenii au reclamat neacordarea cel puţin a unui penalty.

"Este bătaie de joc. Nu a fost nicio greşeală a arbitrului, s-a lucrat discret, s-a refăcut Steaua veche. Totul este premeditat. Este inadmisibil, un gol atât de clar să-l anulezi", a precizat Adrian Mititelu după partida de ieri, la sport.ro, conform Mediafax.

Craiova a fost învinsă ieri cu 2-1 de către Steaua, după ce a condus cu 1-0. Atacantul Mihai Costea a înscris pentru 2-0, a şi celebrat reuşita, descoperind un tricou dedicat fratelui său, Florin Costea, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid la un coechipier.

Acum o săptămână echipa olteană a remizat, 0-0, acasă, cu CFR Cluj, iar oltenii au reclamat nacordarea cel puţin a unui penalty, după un fault asupra aceluiaşi Mihai Costea.


O.C.
Comenteaza